Un bărbat de 52 de ani a căzut de pe un podeț, în seara de 13 august, iar localnicii care l-au văzut au sunat la 112, să vină pompierii și să-l scoată din pârâu.

La ora 22.51, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a căzut într-un pârâu de pe un podeț, de la o înălțime de circa 3 metri, în localitatea Bălțătești”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”La locul indicat de apelant, s-a deplasat un echipaj de pompieri militari, cu o autospecială de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamţ, fiind sprijiniți și de un voluntar din cadrul SVSU Bălțătești. Victima a fost degajată din pârâu și predată unui echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț”.

Pompierii care au intervenit au întrebat oamenii de ce nu l-au scos ei pe bărbat din pârâu, că n-ar fi fost mare lucru, decât să-l lase acolo până au sosit echipajele. Localnicii au răspuns că noaptea le e frică să intre în pârâu, mai ales că apa este foarte rece. Iaca, noroc că s-a inventat sistemul 112, pentru că, altfel, ar fi așteptat canicula să încălzească apa, ca să-l scoată pe bietul om la mal. (C.M.)

Articolul precedentAl XV-lea Congres Național de Drumuri și Poduri are loc la Iaşi
Articolul următorUn bărbat a murit după ce a căzut din căruță; o fetiță a căzut din pod
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.