O tânără va sta un an în închisoare pentru „accidentul”, un tânăr aproape 6 ani pentru infracțiuni rutiere

O tânără, de 29 de ani, din Piatra Neamț, a fost găsită și condusă, ieri, la Penitenciarul Bacău de polițiștii criminaliști. Femeia a fost condamnată la un an de închisoare, cu executare, fiindcă a vrut să păcălească prin metoda „accidentul” pe o bătrână din Roman. Aceasta nu s-a lăsat impresionată de telefonul primit în noaptea de 16 spre 17 iulie 2017, prin care a fost anunțată că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier și că trebuie să dea o sumă de bani pentru „îmblânzirea” acuzațiilor. În loc să pice în plasa escrocilor, bătrâna a alertat poliția, iar tânăra care a sunat-o și i-a cerut bani a fost prinsă și pusă sub acuzare. „În fapt, în noaptea de 16/17 iulie 2017, tânăra a ajutat la inducerea în eroare a unei persoane, prin folosirea unei calităţi mincinoase, în vederea obţinerii injuste a unei sume de bani, prin metoda Accidentul, încercare care a fost întreruptă”, potrivit IPJ Neamț. Tânăra a fost judecată și condamnată definitiv, de Judecătoria Roman, la un an de închisoare cu executare pentru complicitate la tentativă de înșelăciune.

Tot ieri, un tânăr, de 33 de ani, din Dumbrava Roșie, a fost prins de polițiștii din comună și condus sub escortă la Penitenciarul Bacău. Acesta a fost condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare pentru că a condus băut și fără permis. Faptele au fost comise în mai puțin de un an, în perioada octombrie 2018 – august 2019. Fiindcă mai avea un rest de peste doi ani de executat dintr-o condamnare anterioară, tot pentru infracțiuni rutiere, tânărul va sta după gratii 5 ani, 10 luni și 8 zile.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...