Luând în considerare tradiția românului de a sărbători și apoi a se urca la volan, polițiștii rutieri au organizat controale în trafic în ziua de Sfântul Ioan și au constatat 3 infracțiuni în flagrant. De fapt, au prins 4 șoferi băuți,însă doar unul nu avea alcoolemie de dosar penal.
”La data de 7 ianuarie, polițiștii au identificat în trafic, în localitățile Roman, Vânători Neamț, Roznov și Români, patru conducători auto, care se aflau sub influența alcoolului”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Doar într-un singur caz, rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de până în limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt ce a condus la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile. Totodată, polițiștii au mai depistat în trafic un autoturism neînmatriculat și un moped neînregistrat”.
Dintre toți șoferii beți, o tânără, în vârstă de 26 de ani, din Vânători, care fusese la o petrecere, a intrat cu mașina într-un gard, după ce-a ratat o curbă. Polițiștii au testat-o și au stabilit că avea o concentrație peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Infracțiunea de conducere sub influența alcoolului e pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. (C.M.)