O femeie, de 34 de ani, din Dragomirești, aflată la volanul unui autoturism, a ieșit de pe un drum comunal din Căciulești în drumul județean 156A fără să acorde prioritate unui cimentruc. Polițiștii de la Serviciul Rutier Neamț au stabilit că șoferița este vinovată de accidentul din seara de 9 septembrie, de la Girov. Șoferul ansamblului de vehicule, un bărbat, de 37 de ani, din Bodești, circula dinspre Dobreni spre Roznov în momentul când i-a apărut mașina în față. „În urma coliziunii, a rezultat rănirea conducătoarei auto de 34 de ani, a două tinere de 19 și respectiv 24 de ani, pasagere în autoturism, dintre care două au rămas încarcerate. Cele trei persoane rănite au fost transportate la spital. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (C.I.)