Conferinta de presa

Soarta zâmbeşte din nou frumos judeţului nostru, care are şansa de-a o lua înaintea ţării în privinţa dezvoltării zonelor montane. Un pas încurajator a fost reprezentat de întâlnirea oficială de ieri cu delegaţia venită din Provincia Autonomă Tirolul de Sud din Italia. Cum zonele montane nu sunt incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar înfiinţarea Agenţiei Zonelor Montane trenează, optimismul pare lipsit de temei la prima vedere. În realitate, nimic nu împiedică accesarea de fonduri prin Grupurile de Acţiune Locală, indiferent de localizarea lor. Mai mult, într-o Uniune a regiunilor colaborarea directă între grupuri de acţiune din judeţul nostru şi provincia italiană deschide perspective de recuperare a decalajelor beneficiind de experienţa uneia dintre cele mai importante regiuni montane din Europa.

Cu ocazia întâlnirii s-a aflat şi cine a susţinut discret, de fapt încă din 2011, dezvoltarea relaţiilor cu Tirolul de Sud: actualul europarlamentar Sorin Moisă (PSD), de loc din Neamţ, el activând în cadrul Cabinetului Comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş. Începând de ieri, Lazăr Latu, preşedintele Consiliului Director al Filialei Neamţ a Forumului Montan Român, consideră că a încheiat partea sa de activitate, predând oficial gestionarea relaţiei bilaterale autorităţilor judeţene alese. Scopul vizitei în Neamţ este de a confirma paşii făcuţi până în acest moment, de a concretiza aspectele tehnice şi economice identificate anterior astfel încât să ajungem la un portofoliu de proiecte comune sau cu asistenţă din partea italiană.

Partea de rigoare germană specifică nordului Italiei a fost lesne vizibilă în intervenţiile musafirilor, aceştia punând accente pe comunitate şi domeniile lor de responsabilitate în condiţiile autonomiei extinse de care beneficiază provincia din cadrul regiunii Trentino, fără a divaga de la subiecte cu un cuvânt în plus. În egală măsură au fost remarcate căldura şi hotărârea de a fi alături de un judeţ cu resurse neexploatate în turism, dar şi în sectorul de eco-agricultură. Catalogarea produselor montane, etichetarea lor este deja treaba altora, iar preocuparea noastră s-a văzut şi în spusele prefectului Ioan Vlad Angheluţă, ale senatorului Liviu Bumbu (UNPR) sau ale consilierului judeţean Daniel Vasiliu (UNPR), preşedintele GAL Nicolae Roznovanu de la Roznov.

Din cele discutate ieri a rezultat încă o perspectivă: colaborarea nu se va reduce la zonele montane. Dacă în dreptul alor noştri e bine să ai rezerve, şeful delegaţiei  italiene, Arnold Schuler – responsabil cu agricultura, silvicultura, protecţia civilă şi municipalităţile în cadrul consiliului provincial ce poate fi asimilat unui guvern local – a fost absolut convingător. A fost în egală măsură emoţionat de neaşteptata asociere cu Reinhold Messner. (Viorel COSMA)

Articolul precedentInedit, Zoe Dumitrescu-Buşulenga: «Orânduirea comunistă a desfiinţat satul deliberat»
Articolul următorFlorin Marin descrie revirimentul Ceahlăului: ”Meritul este al echipei”