O tânără de 19 ani, din Târgu-Neamț, care are permis de mai puțin de un an, a provocat un accident grav, în seara de 12 decembrie, în jurul orei 20.
”Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce o tânăra conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu din Târgu-Neamț, a surprins și accidentat o femeie de 61 de ani, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii, aceasta fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate”.
Conducătoarea auto a fost testată și a rezultat că nu consumase alcool, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă. Victima a fost transportată inițial la spitalul din Târgu Neamț, după care a fost transferată la Roman.
C.M.