Un bărbat a fost găsit carbonizat de pompierii nemțeni într-o casă în flăcări. Evenimentul nefericit a avut loc la data de 31 octombrie, în jurul orei 16:55, pe strada Bălău, în comuna Ghindăoani.incendiu Ghindaoani

Potrivit ISU Neamț: „La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Ghindăoani și Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul comun al locuinței și al anexelor gospodărești, cu pericol de propagare la întreaga locuință. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars aproximativ 300 mp din acoperiș, mobilier, obiecte de uz gospodăresc, 2 mc de lemn de foc, aproximativ 3 mc cherestea, 500 kg cereale și alte obiecte de uz casnic”.

Tragedia a luat o turnură dramatică atunci când pompierii au descoperit în podul casei trupul carbonizat al unui bărbat. Din primele cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind coșul de fum neprotejat termic, aflat în apropierea materialelor combustibile.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Articolul precedentBărbat salvat după o intervenție de șase ore a Salvamont Neamț
Articolul următorMara Calista anunță: „Pedepse mai aspre pentru infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și pornografie infantilă”