0:00

Anul 2014 a debutat cu o nouă veste proastă pentru contribuabili. De fapt, pentru micii afacerişti din România. De la începutul acestui an, firmele sunt obligate să angajaze consultanţi fiscali care să verifice dacă au calculat corect impozitul pe profit datorat statului. Specialiştii vor fi plătiţi cu cel puţin 150 de lei de fiecare societate. Formularul 101 trebuie completat și depus la Fisc până pe 25 martie.

Prevederea stă pe masa guvernanţilor încă din 2008 dar până acum aplicarea ei a fost amânată succesiv. Statul a decis atunci că firmele pot depune la Fisc declarațiile fiscale anuale doar după ce acestea sunt verificate de consultanți fiscali. A amânat însă de fiecare dată intrarea în vigoare a acestei prevederi. Pâna în acest an. Ce nu se știe însă este cum se va face această raportare și cât va costa această taxă de certificare. Cel puțin până în momentul de față, legea este suficient de ambiguă încât să nu răspundă la aceste întrebări. Mai mult, nu există norme clare de aplicare publicate, deși e în vigoare încă de la 1 ianuarie 2014. (I.H.S.)

Articolul precedentRomașcanii, cu dare de mână la început de an
Articolul următorBuldoexcavator pentru Primăria Valea Ursului