O nouă ţară bună de emigrat? LIBERLAND!

Liberland steagPoate nu ştiaţi, dar Europa are o nouă… țară. În timp ce politicienii români s-au certat pe bugete, coduri fiscale și, de fapt, ca să se afle în treabă, un liberal ceh a fondat o nouă țară: Liberland. Motto-ul țării: Trăiește și lasă-i pe alții să trăiască!

La data de 13 aprilie 2015 Vít Jedlička proclama o regiune aflată între Croația și Serbia ca fiind un stat suveran și independent cu numele Liberland. Fondatorul, și actualul președinte ales al acestei noi „nații” a afirmat că teritoriul situate pe malul stâng al Dunării nu fusese revendicat de nici un alt stat, fiind deci un teritoriu al nimănui. Dar ce este de fapt Liberland? În principal, o pădure și o mica ieșire la Dunăre. Singura „locuință” din acest stat pare a fi o clădire delapidată, conform presei internaționale în fața căreia a fost afișat steagul noului stat.

Liberland stemaDeși poate părea o glumă la prima vedere, domnul Jedlička a luat lucrurile foarte în serios.Deși Liberland nu a fost recunoscut ca stat de nici o țară membră ONU și cu toate că experții în drept international afirmă că inițiativa aceasta nu are nici o bază, fondatorul acestei micronațiuni își continuă proiectul. În prezent, Liberland are un proiect de constituție și începutul unor seturi de legi. Președintele națiunii a declarat că Liberland va fi un paradis fiscal unde locuitorii vor contribui doar la acele proiecte ale statului care îi interesează. „Taxele vor fi opționale” a declarat Jedlička. Cu toate că populația statului în acest moment este 0, pe site-ul creat pentru a aplica la cetățenia acestei țări au fost primate peste 350.000 de cereri din aproape toate țările lumii, inclusiv România. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a fi cetățean în Liberland? Să ai respect pentru oameni, indiferent de rasă, sex, apartenență religioasă, să respecți proprietatea privată, să nu fi avut afilieri cu partied comuniste sau naziste și să nu fi avut dosare penale (o problemă pentru cei care ar fi crezut că Liberland era un loc bun de fugă de DNA).

Va fi Liberland următorul paradis fiscal unde oamenii cu bani vor fugi de Antifraudă și ANAF? Va fi ținutul liber și următorul loc unde românii vor emigra? Sau va fi doar gluma pe care un politician ceh a făcut-o lumii întregi? Greu de zis. Orice s-ar crede, măcar în Liberland se încearcă să se facă ceva. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...