La vecini se poate! Parc fotovoltaic în comuna Miroslava!

fotovoltaic miroslava 01O comună din judeţul Iaşi a reuşit să obţină finanţare europeană pentru a construi cel mai mare parc fotovoltaic din zona Moldovei, relatează TVR.

Parcul din comuna Miroslava a fost inaugurat vineri (31 iulie) dimineaţă. Este singurul amplasament cu sisteme de panouri care se orientează după soare.

fotovoltaic miroslava 02Parcul voltaic din comuna Miroslava se întinde pe cinci hectare, iar panourile solare de acolo produc un megawatt de energie electrică pe oră. Curentul produs va aduce o economie la bugetul comunei de aproape 300.000 de euro.

Panourile solare vor alimenta școlile, grădinitele, instituţiile publice, dar și iluminatul stradal. Surplusul de energie va fi livrat către sistemul național, fapt ce va aduce comunei sume importante din certificate verzi.

La noul parc voltaic au fost angajate şapte persoane care locuiesc în zonă. Lucrările au început în urmă cu doi ani şi au fost realizate prin fonduri europene.

Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 27 de milioane de lei. (ZCH NEWS; FOTO: http://www.lucaprest.ro)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora