Atleta Diana Țigănașu de la CS Ceahlăul Piatra Neamț se află într-o formă fizică de zile mari. La recentele Jocurile Balcanice, de junioare I, desfășurate la Pitești, eleva profesorului Dan Cojocaru a cucerit medalia de bronz în proba de aruncare a discului cu rezultatul cifric de 49,90 metri ceea ce reprezintă pentru ea un nou record personal. Performanța, stabilită din a treia încercare, este cu atât mai importantă cu cât a fost obținută în întrecerea junioarelor mari, Diana având încă vârsta junioratului II.
”După ce am câștigat medaliile de aur la disc și argint la greutate la Balcaniada de junioare II, acum am luat bronzul la disc, la junioare I. A fost pentru prima dată când țara noastră a găzduit o asemenea competiție de junioare I. Eu porneam înaintea concursului cu al patrulea rezultat dar până la urmă am reușit să o înving pe una dintre adversarele mele directe și să mă clasez pe locul al treilea”, a declarat Diana Țigănașu.
Medalia de aur a revenit Alexandrei Emilianov, din Republica Moldova (56,35 m), iar pe locul al doilea s-a clasat Kristina Rakocevic, din Muntenegru, cu 54,79 metri.
În proba de greutate, Diana Țigănașu s-a situat pe locul al cincilea. Pentru sportiva pietreană urmează participarea la Campionatele Naționale de seniori și tineret programate la sfârșitul săptămâni tot la Pitești. La acest concurs va participa și colega sa de club Lenuța Burueană. (Ana MOISE)