Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 9.080 de țigarete, pe care 4 persoane intenționau să le introducă ilegal în România, ascunse pe corp, în bagajele personale, precum și în diferite locuri special amenajate în bordul unui autoturism respectiv în toba de eșapament, se precizează într-un comunicat de presă al ITPF Iaşi.
“În data de 5 august, în jurul orei 23,50, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, județul Iași, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism marca Volkswagen Golf, cetățeanul român Cristian P., în vârstă de 38 ani, domiciliat în municipiul Ploiești.
În data de 06 august a.c., în jurul orei 02.50, tot în P.T.F. Sculeni, s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a intra în țară, conducând un autoturism marca Volkswagen Sharan, Tudor O., care era însoțit de Liliana O., ambii cetățeni din Republica Moldova, în vârstă de 42 ani, respectiv 43 ani.
În același punct de trecere a frontierei, s-a mai prezentat pentru a intra în țară, și cetățeanul din Republica Moldova Dimitri O., în vârstă de 39 ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Lituania.
În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali a efectuat controale amănunțite asupra celor trei mijloace de transport, ocazie cu care au descoperit în total, 9.080 țigarete, diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, ascunse după cum urmează: în bagajele lui Cristian P., în primul caz, pe corpul Lilianei O. și într-un loc special amenajat în bordul autoturismului marca Volkswagen Sharan, în al doilea caz și într-un loc special amenajat în toba de eșapament a autoturismului marca Volkswagen Passat din ultimul caz.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura sancționării contravenționale a celor patru persoane cu amenzi în valoare totală de 27.000 lei, reținerea țigaretelor în valoare totală de 2.223 lei și a autoturismelor Volkswagen Sharan și Volkswagen Passat, în valoare de 28.681 lei, deoarece aveau locuri special amenajate, în vederea confiscării”, a precizat purtătorul de cuvânt al ITPF Iași, comisar de poliție Mihaela Denis Lazăr. (ZCH NEWS)