O motocicletă s-a izbit într-o bordură, motociclistul a ”zburat” pe trotuar

O motocicletă s-a izbit într-o bordură, motociclistul a ”zburat” pe trotuarUn accident, a cărui cauză a fost viteza, s-a petrecut duminică după-amiază (21 octombrie), în Bicaz, unde un motociclist a pierdut controlul asupra direcției. Roata vehicului s-a izbit în bordura trotuarului de pe strada Republicii, iar tânărul, care are 19 ani și este din Tașca, a fost proiectat pe trotuar. O ambulanță l-a preluat și l-a transportat la UPU Piatra-Neamț. Suferise mai multe leziuni, cea mai gravă fiind o fractură deschisă de gambă. Polițiștii l-au testat și au constatat că nu se afla sub influența alcoolului, dar l-au verificat și în baza de date și au stabilit că nu avea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul. Prin urmare, i-au întocmit dosar penal atât pentru vătămare coporală din culpă, cât și pentru conducere fără permis corespunzător. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute

Într-o zi obișnuită, puțini oameni își propun să compare...

79 de percheziții DIICOT pentru acuze de grup infracțional și contrabandă

Procurorii DIICOT au descins pe 13 august în 79...

Neamț. Un conflict între concubini s-a încheiat cu o lovitură de cuțit

Un bărbat a fost înjunghiat de concubina sa în...

Bacău. Dezastru ecologic pe albia râului Siret – exploatări ilegale și depozitări masive de deșeuri

Au fost descoperite „exploatări ilegale, depozitări masive de deșeuri...