Un accident, a cărui cauză a fost viteza, s-a petrecut duminică după-amiază (21 octombrie), în Bicaz, unde un motociclist a pierdut controlul asupra direcției. Roata vehicului s-a izbit în bordura trotuarului de pe strada Republicii, iar tânărul, care are 19 ani și este din Tașca, a fost proiectat pe trotuar. O ambulanță l-a preluat și l-a transportat la UPU Piatra-Neamț. Suferise mai multe leziuni, cea mai gravă fiind o fractură deschisă de gambă. Polițiștii l-au testat și au constatat că nu se afla sub influența alcoolului, dar l-au verificat și în baza de date și au stabilit că nu avea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul. Prin urmare, i-au întocmit dosar penal atât pentru vătămare coporală din culpă, cât și pentru conducere fără permis corespunzător. (C.M.)