O tamponare, în care a fost rănit un bărbat și fisurată o țeavă de gaz, a avut loc, astăzi, 11 aprilie, în localitatea Săvinești. Un autoturism Dacia Duster, inscripționat OMV Petrom, a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în gardul unei case. Impactul a afectat țeava de gaz, așa că, spre locul accidentului, nu au plecat doar ambulanța și polițiștii, ci și un echipaj de pompieri, care să asigure măsurile PSI până la sosirea echipei de intervenție de la Delgaz Grid.
Conducătoarea auto a refuzat, inițial, transportul la spital, dar, până la urmă, a fost dusă la UPU și examinată pentru că se simțea rău. Femeia, în vârstă de 53 de ani, din Bacău, băuse foarte multă cafea și s-a resimțit din cauza căldurii. În acest context, a pierdut controlul asupra direcției, iar autoturismul a dărâmat două garduri și o bancă din lemn și a avariat un hidrant și țeava de gaz.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în cauză, în care fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă (conducătoarea auto a fost diagnosticată cu niște contuzii) și pentru distrugere. (C.M.)