salariu

Câteva categorii de „bugetivori” au intrat în panică activă de ceva vreme. Cică se reformează de nu se mai poate sistemul de salarizare, în special prin teritoriile ocupate de cei datori c-un serviciu public funcţionăresc. Săracii de ei, nu le tihneşte vara! Nu le tihneşte? Nici chiar aşa… Celebrii sindicalişti corporatişti deja au ieşit la rampă şi au început să ne împroaşte cu produsele lor de emanaţie: cuvintele goale. Nu scăpăm nici în acest sezon de panaramele astea din fruntea pompoaselor centrale sindicale deşi, paradoxal, abia acum au ce apăra. Pârâtele panarame, obişnuite să combată absolut orice şi absolut oricând, într-un profund dispreţ faţă de cine are mintea acasă, s-au trezit că le sunt atacaţi supuşii bugetari, cu accent pe „bugetivori”. Povestita reformă a salarizării ar trebui să doară rău de tot pe unii şi, în sfârşit, ar trebui să creeze premisele plăţii superioare a unui funcţionar util şi performant. Sună frumos, e un vis. Nu se va-ntâmpla curând.

Întâi de toate, s-a pus coada în faţă. Salarizarea e ultimul subiect care trebuia adus în discuţie, poate nici nu era cazul. Necazurile încep de fapt cu accesul în sistemul funcţionăresc. Legislaţia în domeniu e perfect tâmpită şi, sub aparenţă de om nou cu faţă europeană, botezat funcţionar de carieră, se face loc pentru monştri aproape inamovibili. Crearea de locuri de muncă preponderent în zona „bugetivoră”, pe vremea premierului Tăriceanu, a fost o crimă cu efect întârziat. Sigur, funcţionărimea din administraţiile locale reprezintă o ţintă predilectă, însă nenorocirile adevărate se identifică la nivelul aparatului de stat. Acolo-s salariile nesimţite, acolo-s recompensele politice. Cine vrea să ştie cam ce salarii ridicole se încasează în administraţia locală, dar şi prin unele dregătorii de stat defavorizate, nu are decât să caşte ochii pe declaraţiile publice de avere. Surprizele sunt maxime – cu excepţia câtorva jupâni, ceilalţi au lefuri de mizerie. Pe acest palier, toată reforma, dacă e dorită cu onestitate, începe şi se încheie când liberalizezi cu totul finanţarea aparatelor proprii de funcţionari. Eşti localitate sau judeţ bogat, ai venituri proprii viguroase? Foarte bine, angajezi câţi vrei şi îi plăteşti pe măsura resurselor. Nu ai bani, iar e bine, se găsesc soluţii. Ca primărie de comună, tai toată coada câinelui odată, dintr-o lovitură şi iei decizia istorică de a desfiinţa localitatea, fie ea abuziv înfiinţată sau şi mai abuziv lăsată să toace banii degeaba. Ca primărie urbană, declari falimentul localităţii, dai cu tămâie necontaminată politic şi o iei de la capăt. Soluţia se complică un pic pentru nivelul consiliului judeţean şi al judeţului fiindcă nu ştim ce se alege de regionalizare, dar durerile vor fi minime. Lumina le vine de la Bruxelles – coeziunea şi solidaritatea să trăiască!

După acest model se pot căuta soluţii pentru aparatul de stat. Cheia tot liberalizare se numeşte. Abia punând cu ambiţie şi viziune bazele unui aparat minimal de stat dovedeşti responsabilitate şi respect pentru banul public. Nu raportul dintre leafa cea mai mică şi a premierului e importantă, cât lichidarea excesului de reglementări, care nasc avantaje şi sporuri. Cum au apărut ele, la fel ca toate ierarhiile false din întreg sistemul bugetar de această dată? Aţi ghicit: prin complicitatea acelor panarame de lideri de centrale sindicale. Ei nu intră în panică niciodată, nici măcar când un coleg de calibru face rost de domiciliu forţat la puşcărie. Nu vreţi să ştiţi ce venituri au, ce afaceri combină. Nu simt şi nu resimt absolut nimic. Într-o zi, poate, li se va reţine în sarcină „contribuţia” la frânarea dezvoltării României.

Viorel COSMA

Articolul precedentEPOCA DE PIATRA NEAMȚ
Articolul următorIarmarocul Roznov, la igienizare