0:00

Generația fotbaliștilor pietreni născuți după 1 august 1967 de la CSSF Olimpia, s-a aflat foarte aproape de a cuceri în urmă cu 29 de ani o medalie la cea mai importantă reuniune a juniorilor unu: turneul final al Campionatului Național. Pregătiți de prof. Alexandru Onica, jucătorii care evoluau în campionat sub denumirea de FC Ceahlăul (Niță, Apachiței, Vacaru, Buhuță, Galan, Cojocaru, Marc, Ciobanu, Coroamă, Moldovanu, Hanganu, Tudose, Laiu, Bratanovici, Bărbuță, Mihalache, Filip, Albu, Vătăjelu, Axinia I, Trifan, Onisei, Soroceanu și Mictari), au terminat pe locul întâi faza grupelor unde s-au “bătut” pentru supremație cu CS Botoșani, CSS Târgu Neamț și CSS Roman și astfel au primit dreptul de a participa la turneul zonal de la Câmpina. În cotidianul “Ceahlăul”, ziaristul Alexandru Iacob puncta faptul că, “această formație joacă împreună de 5 ani, iar o parte dintre fotbaliștii săi, precum Bărbuță, Moldoveanu, Filip și Hanganu, promovați la divizionara B, bat la porțile consacrării”.

O generație talentată a fotbalului pietrean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Calificare în careul de ași

La zona de la Câmpina, FC Ceahlăul a remizat, 0-0 cu Petrolul Ploiești și a învins cu 2-1 pe Progresul Vulcan, calificându-se în semifinale. Meciurile din penultimul act s-au desfășurat la Brașov, unde Ceahlăul a dat peste Olimpia Satu Mare în fața căreia a pierdut cu 0-1, după un gol înscris de adversari din lovitură liberă. În urma înfrângerii, pietrenii au ratat jucarea finalei mari, mulțumindu-se cu disputarea meciului pentru locurile 3-4. Finalele s-au desfășurat în capitală, cea mare pe arena “23 August”, iar cea mică pe stadionul “Automatica”. Imediat după finala mare de la juniori s-a desfășurat ultimul act al Cupei României între Steaua și Universitatea Craiova, în prezența a 60.000 de spectatori. Bucureștenii au ieșit învingători cu 2-1, grație golului decisiv marcat de fostul selecționer al României, Victor Pițurcă. Primul gol al Stelei i-a aparținut lui Lăcătuș, iar Cârțu a egalat pentru olteni. Plini de emoție, juniorii pietreni, alături de celelalte echipe participante în careul de ași, au urmărit finala de vis a Cupei României de la tribuna oficială, după joc având posibilitatea de a da mâna cu “stelele” de pe teren.

O generație talentată a fotbalului pietrean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Locul al 4-lea pentru FC Ceahlăul

Juniorii lui Alexandru Onica au jucat finala mică în compania Sportului Studențesc pe care au pierdut-o cu 0-1, după 0-1 la pauză. “A fost un meci plăcut, alert și echilibrat, cu numeroase faze la ambele porți. Mai deciși la finalizare, juniorii bucureșteni și-au creat mai multe situații favorabile, ratate însă de Gh. Adrian și Bondoc. De partea cealaltă, Ceahlăul a irosit o bună ocazie de gol prin Tudose. Unicul gol a fost marcat de Oprișan, în minutul 36, care a transformat lovitura de la 11 metri, acordată în urma faultului comis de Buhuță asupra lui Bondoc”. (Gh. N., Sportul, luni, 24 iunie 1985)

Sportul (antrenor Cornel Jurcă): Lucescu – Graure, P. Cristian, Oprișan, Pipera, Tudoran, I. Adrian (Stănescu), V. Dumitru, Bondoc, Gh. Adrian, Dobre (Covaciu).

Ceahlăul (antrenor Alexandru Onica): Mictari – Ciobanu (Albu), Buhuță, Laiu, Onisei, Marc, Moldovanu, Tudose, Bărbuță, Hanganu (Coroamă), Filip.

După cum ați putut observa din lotul Sportului făcea parte în aceea perioadă Lucescu junior. De la Ceahlăul, cea mai îndelungată activitate fotbalistică au avut-o Ovidiu Marc, căpitanul Ceahlăului din perioada de glorie a fotbalului pietrean și Axinia I. Au mai jucat fotbal în diviziile B și C: Buhuță, Moldovanu, Bărbuță, Hanganu, Coroamă, Filip, Mictari, Tudose, Cojocaru, Galan, Bratanovici. În finala mare s-au impus fotbaliștii de la FCM Brașov. În urma unui joc echilibrat, ei au dispus de Olimpia Satu Mare cu 1-0, prin golul marcat de Adrian Vasile.

O generație talentată a fotbalului pietrean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Profesorul Onica, un profesionist desăvârșit

Considerat un mare și pasionat descoperitor de talente, profesorul Alexandru Onica s-a stabilit în Piatra Neamț în anul 1965, când a venit ca jucător la FC Ceahlăul. A evoluat mijlocaș defensiv, fiind potrivit specialiștilor, foarte laborios în teren și cu o disciplină tactică ireproșabilă. Renumitul antrenor, originar din Iași, spunea despre această generație că, “deși este mai tânără cu doi ani decât multe competitoare din serie, ea se distinge prin tehnică, stă bine în teren. Remarc pe Moldoveanu, Hanganu, Buhuță, Mihalache, Mictari, la care îi adaug pe Tudose și Filip. Cred că din această generație majoritatea va îmbrăca mai devreme sau mai târziu culorile galben-negru”. (Ceahlăul, sâmbătă, 25 martie 1984)

“Ne-am remarcat prin seriozitate și valoare”

Atacantul Virgil Cojocaru, în prezent bibliotecar metodist la Biblioteca Județeană “Kirileanu”, a declarat că l-a marcat semifinala cu Olimpia Satu Mare. “La scorul de 0-0, am ratat o mare ocazie de gol. Am expediat cu capul o minge spre poarta adversă și unul din fundașii adverși a respins în bara transversală. Am fi putut ajunge în finala mare. Eu și cu Buhuță am fost primii la echipă. După participarea noastră la turneul final, am fost convocat la echipa Ceahlăul”. Marcatorul unicului gol al echipei Ceahlăul în meciul demonstrativ cu România, din iulie 1984, prof. Dumitru Filip, actualmente director adjunct al Şcolii Gimnaziale Borlești își amintește că ”generația sa s-a evidențiat prin seriozitate, talent și valoare. Am format o grupă foarte unită, părinții se vizitau, ne însoțeau la turnee în deplasare. A fost foarte frumos”. (A. MOISE)

Ce mai fac foștii jucători?

* Apachiței – inspector de specialitate la Complexul de servicii “Ion Creangă” Piatra Neamț;
* Vacaru – om de afaceri, patron al unui service auto din Piatra Neamț;
* Buhuță – lucrează în Italia;
* Galan – component al unei echipe de minifotbal care joacă la “balonul” de pe Calea Romanului; administrează o firmă în comuna Săvinești;
* Cojocaru – bibliotecar metodist și coordonator al programului Biblionet – Biblioteca județeană “Kirileanu” Neamț;
* Marc – antrenorul echipei de fotbal Ceahlăul II;
* Ciobanu – subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț;
* Coroamă – om de afaceri, administrează o pizzerie în centrul orașului Piatra Neamț;
* Moldovanu – inginer la Compania Județeană Apa Serv;
* Hanganu – lucrează în Italia;
* Bratanovici – om de afaceri în Târgu Mureș;
* Bărbuță – administrator de firmă;
* Mihalache – inginer, instructor auto;
* Filip – profesor de educație fizică, director adjunct la Şcoala gimnazială din Borlești;
* Onisei – lucrează în Italia;
* Trifan – colonel, prim-adjunct al inspectorului șef – Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț;
* Albu – șofer pe tir;
* Vătăjelu – consilier șef ANL Moldova;
* Axinia I – lucrează în Italia;
* Soroceanu – profesor de științe socio-umane LPS Piatra Neamț, jurnalist;
* Tudose – stabilit în București;
* Mictari – lucrează în Italia.

Articolul precedentSportul nemțean în presă și arhive
Articolul următorConcurs de mesaje artistice

3 COMENTARII

  1. O generatie de exceptie! Ma bucur ca-i revad. Unii dintre ei mi-au fost colegi de echipa(Ciobanu, Coroama, Hanganu, Albu, Filip, Barbuta) si au ajuns persoane importante in Piatra Neamt!

  2. Imi face placere sa vad ca mai apar articole si despre generatii mai vechi de o calitate deosebita ca oameni si ca sportivi.
    Fortza Steaua!!!

  3. Salut toti baietii cu care nu m-am vazut de foarte mult timp…Observ ca a „comentat” si Gica Danila,colegul meu de camera cateva cantonamente,fotbalist venit de la SC Bacau…nu te-am uitat Gica…Cu Puiu Galan incingem cate o miuta,cu Ciobi ma vad des,cu Ovidiu si Shobo la fel,cu Dan Barbuta mai rar,dar mi-e dor de voi toti ceilalti!…si mai ales de tine Musca,sa povestim de-ale noastre!…Sper sa ne vedem curand…Viata frumoasa!!!

Comentariile sunt închise.