O fetiță, de 13 ani, a fost accidentată grav, în după-amiaza de 29 iunie, în timp ce traversa DN 15B, în localitatea Pipirig. Copila s-a angajat în traversare în fugă, iar un bărbat, de 54 de ani, din Târgu Neamț, care conducea un autoturism, n-a mai avut timp s-o evite. Victima a fost transportată de urgență la spital, iar conducătorul auto a fost testat, rezultatul fiind negativ. Polițiștii le reamintesc părinților să-și învețe copiii cum să circule și să traverseze corect, iar pe cei mici să nu-i lase nesupravegheați.

ambulanta 01În seara de 29 iunie s-a petrecut un alt accident grav, pe strada Iazului, din localitatea Dulceşti, unde un autoturism a rulat în marșarier și a dat peste o căruță. După impact, șoferul a abandonat mașina și a fugit, iar polițiștii l-au găsit acasă după două ore. Tânărul, care are 28 de ani, a fost testat și a rezultat că avea o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Căruțașul, un bărbat, în vârstă de 50 de ani, fiind rănit grav, a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. (Cristina MIRCEA)

Articolul precedentPoliția Locală a produs 2260 de lei pagubă bugetului Primăriei Piatra Neamț
Articolul următorGALERIE FOTO Bacalaureatul, la final
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.