Aseară, 30 august, pompierii nemţeni au efectuat o misiune complexă, de peste două ore, pentru a scoate dintr-o fântână corpul neînsufleţit al unei femei de 69 de ani, din comuna Gâdinţi.
Femeia era cunoscută de săteni ca având afecţiuni psihice şi că ar mai fi spus, în trecut, că se va arunca în fântână. Până aseară, nimeni nu a crezut-o.
Polițiștii au făcut cercetările la fața locului. “După ce corpul femeii a fost scos din fântână de către pompieri, nu s-a mai putut face nimic pentru resuscitarea victimei și s-a constatat decesul. Pe corpul acesteia au fost găsite doar escoriaţiile provocate de cădere, nu erau semne vizibile de violenţă. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă“, a precizat agentul principal Georgiana Puşcaşu, purtptorul de cuvânt al IPJ Neamț.
La misiunea de scoatere a cadavrului din fântâna adâncă de 8 metri au participat pompierii Detaşamentului Roman şi cei din Piatra Neamţ, cu autospeciale complexe pentru descarcerare şi salvare şi o ambulanţă SMURD. Deşi femeia s-a aruncat în fântână în jurul orei 18, pompierii au fost anunţaţi abia la ora 21, când era prea târziu pentru salvarea ei.
“Forțele de intervenție au constatat că persoana, în vârstă de aproximativ 70 de ani, fără semne vitale, se afla într-o fântână cu diametrul de circa 30 de cm și la o adâncime de aproape 8 metri. Având în vedere diametrul mic, operațiunile s-au desfășurat cu mare dificultate, persoana fiind scoasă după aproximativ 2 ore și jumătate“, a precizat căpitan Andrei Grancea, reprezentantul ISU Neamţ.
Angela Croitoru