O femeie beată a lăsat comuna Vânători în beznă

O femeie de 41 de ani din Grumăzeşti a ţinut morţiş să demonstreze că nu doar bărbaţii se urcă la volan după „una mică”, ci şi „fetele” beau câteodată. Şi beau bine, pentru că doamna în cauză avea aproape 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă, de regulă, dublu în sânge. Şi în asemenea stare, femeia a plecat la drum, duminică seara, pe întuneric, iar la ora 19, a intrat în plin într-un stâlp de electricitate de la intersecţia care duce spre satul Lunca, exact în dreptul indicatorului prin care li se urează şoferilor „Drum bun!”. Maşina s-a făcut praf, stâlpul s-a rupt, localitatea a rămas în beznă mai bine de un ceas, până ce echipele de intervenţie au rezolvat problema, iar doamna în cauză le-a declarat poliţiştilor că a încercat să evite o pisică. Probabil una neagră! Numai că nu i-a reuşit decât parţial evitarea ghinionului. În sensul că a scăpat vie şi nevătămată după impact. În schimb, va trebui să suporte costurile stâlpului şi ale intervenţiei, plus reparaţia maşinii, în cazul în care nu e distrusă iremediabil, şi, peste toate,i s-a întocmit dosar penal. Iar permisul de conducere i-a fost suspendat. Spre binele pisicilor care traversează neregulamentar drumurile patriei.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...