O femeie a murit într-un incendiu la Farcașa

Un incendiu ce a mistuit o gospodărie din localitatea Frumosu, comuna Farcașa, a avut urmări tragice. Nenorocirea a avut loc pe 4 iulie, alarma fiind dată prin apel la numărul unic de urgență 112 înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 14:00. La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră camere a unei anexe gospodărești în care se afla o persoană.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Din păcate, în interiorul camerei, pompierii au găsit trupul carbonizat al unei femei de aproximativ 71 de ani”, anunță ISU Neamț.

Se pare că femeia avea probleme de sănătate, locomotorii, și ar fi încercat să-și aprindă singură focul în sobă, iar de aici până la tragedie nu a mai fost decât un pas. Oficial, cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...