O femeie a intrat în stop cardio-respirator lângă elicopterul SMURD

O femeie, în stare critică, urma să fie transferată de la Piatra Neamț cu elicopterul SMURD, la Iași, în după-amiaza de 1 decembrie, dar preluarea a fost anulată. În ambulanța care o transporta de la UPU la Stadionul Municipal, unde aștepta elicopterul SMURD, starea femeii s-a depreciat și a ajuns în stop cardio-respirator. Starea ei fiind instabilă, transferul din jurul orei 16.30 a fost anulat. Ambulanța s-a întors cu pacienta la spital, manevrele de resucitare continuând pe traseu, după cum ne-a declarat Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.

Femeia, în vârstă de 62 de ani, din comuna Tazlău, a fost adusă la UPU Piatra Neamț, astăzi, cu ambulanța, după ce medicul ei de familie a sunat la 112. Cu tulburări de ritm cardiac, medicii din UPU au stabilit, după investigații, că femeia a suferit disecție de aortă. Decizia transferului cu elicopterul s-a luat din cauza stării grave a pacientei, iar vremea bună a permis zborul. Dar, în cele din urmă, transferul la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași a fost anulat, iar pacienta a fost întoarsă în UPU Piatra Neamț. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Schimbări în lanț în regiunea Nord-Est: noi prefecți în Neamț, Suceava și Vaslui

Guvernul a decis înlocuirea mai multor prefecți din regiunea...

A fost semnat contractul pentru construirea noului Spital Județean Neamț

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa a anunțat astăzi,...

VIDEO-FOTO. Defilare militară și ceremonie de Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Piatra...