Patru membri ai aceleaşi familii din Vaduri au suferit o intoxicaţie cu ciuperci aseară, 25 octombrie, apelând în disperare de cauză la 112.
În jurul orei 23.30, soţul şi soţia, ambii în vârstă de 46 de ani şi fiii acestora de 26 şi 16 ani au fost preluaţi de ambulanţe SAJ Neamţ şi un Echipaj de Prim Ajutor SMURD şi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.
„Toţi prezentau vărsături şi dureri abdominale. Nu aveau simptome severe, însă erau clar intoxicaţi cu ciuperci. Oamenii au spus că le-au cules ei din pădure, cel mai probabil spori de la ciuperci otrăvitoare au ajuns pe cele luate de ei”, a precizat asistent Radu Roibu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Neamţ.
Celor patru li s-au aplicat spălături gastrice şi au fost hidrataţi, fiind ţinuţi sub supraveghere medicală.
Intoxicaţiile cu ciuperci pot fi foarte periculoase, afectând uneori sistemul nervos, caz în care apare o stare de delir şi halucinaţii. Simptomele apar, în general la 1-3 ore după ingestie. Cazurile mai grave pot fi mortale.
Angela Croitoru