O bătrână a suferit arsuri grave, încercând să aprindă focul

O bătrână, de 81 de ani, din comuna Săbăoani, s-a aprins, în după-amiaza de 20 mai, în timp ce încerca să facă focul în sobă. A folosit un lichid combustibil și când flcăcările au izbucnit i-au aprins hainele. Cu arsuri profunde pe aproximativ 60% din suprafața corporală, femeia a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul Roman, de unde a fost transportată imediat la Aeroportul Bacău. De acolo a fost preluată de un aparat de zbor și dusă la Spitalul de Arși București. Având în vedere suprafața mare afectată de arsuri, dar și vârsta, șansele ei sunt destul de limitate. Tot în zona Roman, la Boghicea de astă dată, un copil de 2 ani a suferit arsuri, dar nu cu flacără, ci cu un lichid fierbinte, care i-a afectat brațul stâng. Micuțul a fost diagnosticat cu arsură de gradele I-II și transportat la Spitalul Roman, pentru a primi îngrijirile necesare. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...