O bătrână în vârstă de 89 de ani, din Piatra Șoimului, care nici nu mai vede bine și nici nu mai are auzul de acum 50 de ani, a fost călcată de hoți, în noaptea de 11 spre 12 septembrie. Ea nu a încuiat ușa casei și, în puterea nopții, s-a trezit cu doi indivizi în casă. Erau hotărâți să-i fure economiile și au întrebat-o, direct, unde ține banii. Bătrâna n-a vrut cu niciun chip să spună, deși a fost amenințată și, atunci, hoții au legat-o la gură cu un batic, ca să nu țipe, și s-au apucat ei de căutat. Profitând de faptul că erau absorbiți de căutări și nu prea stăteau cu ochii pe ea, bătrâna a reușit să se strecoare în altă cameră, și-a dat jos baticul de la gură, a ieșit pe prispă și a țipat cât au ținut-o plămânii. De teamă să nu fie prinși la fața locului, având în vedere că vecinii deja începuseră să aprindă luminile, cei doi au fugit fără să ia nimic din casă.
Bătrâna n-a reușit să-i descrie în fața polițiștilor, așa că cercetările au durat până pe 18 septembrie, când ”musafirii” nocturni au fost prinși și reținuți. Este vorba despre un tip de 27 de ani și un altul de 34 de ani, ambii din Piatra Șoimului. Astăzi, ei vor fi duși în fața unui procuror, în vederea luării unei măsuri preventive. Amândoi sunt cercetați pentru tentativă de tâlhărie calificată. (C.M.)