Ultima raportare, de astăzi, 27 ianuarie, arată că în școlile din județul Neamț sunt confirmați cu Covid 70 de elevi și 20 de cadre didactice. Numărul claselor unde s-au înregistrat minim 3 cazuri de elevi pozitivi a ajuns la 20, iar elevii au rămas să învețe online. „Pentru săptămâna viitoare, cursurile în școli se desfășoară în format fizic, cu excepția celor 20 de clase care sunt în online, fiindcă au minim 3 cazuri de elevi infectați. Astăzi trebuie să transmitem raportarea săptămânală la minister și, din datele primite până acum din teritoriu, avem 20 de cadre didactice și 70 de preșcolari și școlari pozitivi. Regula pentru scenariile în școli rămâne aceeași”, declară Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Neamț.
Ministrul Sănătății a declarat ieri că se merge în continuare pe regula nouă, cursuri online când apar 3 cazuri de elevi confirmați într-o clasă și suspendarea orelor fizice în școala unde sunt minim 50% din clase online. Asta, deși ieri s-a înregistrat un număr record de cazuri cu Covid, 34.255 în toată țara.
Și în județul Neamț s-a întregistrat un record, de la începutul pandemiei, cu 673 cazuri confirmate. Cursurile fizice se suspendă în toate școlile dintr-un județ atunci când sunt ocupate 75% din paturile alocate în spitalele suport Covid din acel județ, conform noii reguli.
C.I.