primaria piatra neamtO statistică îngrijorătoare a fost dată de Serviciu de Stare Civilă din Piatra Neamț, care a anunțat că  au scăzut numărul înregistrărilor la marea majoritate a documentelor de stare civilă în cursul anului trecut comparativ cu anul 2022.

Acum doi ani au fost oficiate 422 de căsătorii, iar alți 226 de pietreni au solicitat adeverința de celibat necesară pentru oficierea unei căsătorii în străinătate. Pe parcursul anului trecut, cu 80 mai puține cupluri au spus “Da” în fața ofițerului de stare civilă, iar numărul celor care au dorit să facă acest lucru peste hotare a scăzut la 141, potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Stare Civilă Piatra-Neamț.

Și nașterile au intrat pe un trend descendent, de la 1610, în 2022, anul trecut au fost înregistrate cu 137 mai puține, o scădere cu 9%.

În ceea ce privește solicitarea de schimbare a numelui pe cale administrativă, 27 de pietreni au cerut acest lucru anul trecut, cu 6 mai puțini decât acum doi ani.

Criza natalității scăzute se manifestă la nivel național, numărul nou-născuților fiind pe un trend constant descendent în ultimii ani.

Angela Croitoru

Articolul precedentUn independent își anunță candidatura în fieful PSD de la Târgu-Neamț
Articolul următorNeamț: Aproape un deceniu de închisoare pentru trafic de droguri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.