Rujeola 3 Sursa Medo
FOTO: medo.ro

Direcția de Sănătate Publică Neamț trage un semnal de alarmă și anunță o creștere semnificativă a îmbolnăvirilor cu rujeolă, cele mai afectate fiind persoanele nevaccinate. Pe parcursul anului 2024 s-au înregistrat 1.332 de cazuri cu o creștere progresivă de la 5 cazuri în ianuarie, la peste 300 în luna decembrie. „Această tendință epidemică alarmantă a continuat și în 2025, cu 662 de cazuri doar în primele două luni ale anului (370 în ianuarie și 292 în februarie), ceea ce sugerează o extindere continuă a rujeolei. Peste 80% dintre cazurile recente sunt la copii: în ianuarie 2025, s-au înregistrat 323 de cazuri la copii și în februarie 2025, 263 de cazuri la copii”, conform Direcției de Sănătate Publică Neamț.

La începutul săptămânii trecute, un întreg etaj al Secției Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț era ocupat de copii diagnosticați cu rujeolă, boala putând avea complicații grave, inclusiv pneumonie,encefalită și chiar deces. Ulterior numărul celor diagnosticați cu această afecțiune s-a mai diminuat, dar încă sunt destul de multe îmbolnăviri. Cele mai afectate zone sunt Roman, Piatra Neamț și Târgu Neamț. „Analiza retrospectivă a cazurilor de rujeolă din județul Neamț evidențiază un model fluctuant al incidenței bolii. În perioada 2014-2015, nu s-au înregistrat cazuri. Anul 2016 a marcat apariția primelor 4 cazuri, urmat de o creștere semnificativă în 2017, cu 123 de cazuri. Această tendință ascendentă a continuat în 2018, când numărul cazurilor a ajuns la 302, atingând un vârf în 2019, când s-au înregistrat 469 de cazuri”, mai arată sursa citată.

Anul 2020 a marcat o scădere a numărului de cazuri la 117, urmat de o perioadă de trei ani consecutivi, 2021-2023, în care nu s-a înregistrat niciun caz. Totuși, anul 2024 a adus o creștere alarmantă a incidenței rujeolei, cu 1332 de cazuri, ceea ce reprezintă o creștere fără precedent în ultimii 10 ani. Această evoluție indică o scădere a acoperirii vaccinale și o transmitere activă a virusului în comunitate. Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă virală foarte contagioasă, cu receptivitate generală. Este cunoscută ca boală a copilăriei, însă poate afecta persoane de orice vârstă care nu sunt imunizate. Se transmite predominant pe calea aerului, prin picăturile eliminate de o persoană bolnavă atunci când tușește, strănută sau chiar vorbește.

Virusul poate rămâne activ și contagios în aer sau pe suprafețe până la 2 ore după ce a fost expulzat. Astfel, orice persoană neimunizată (nevaccinată sau care nu a avut boala) poate contracta rujeola dacă intră în contact cu mediul contaminat de virus. „Contagiozitatea rujeolei este deosebit de ridicată – specialiștii estimează că un singur bolnav poate infecta, în medie, 12 până la 18 persoane susceptibile din jurul său. În absența imunității, peste 90% dintre persoanele expuse la virusul rujeolic vor dezvolta boala”, anunță DSP Neamț. Vaccinarea ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) reprezintă principala măsură de prevenire a rujeolei și este singura protecție specifică eficientă împotriva acestei boli. Vaccinul combinat ROR conține virus rujeolic atenuat și induce o imunitate de lungă durată.

Sursa foto: DSP Neamț

(G. S.)

Articolul precedentExpoziție „Portrete din patrimoniul Muzeului de Artă Piatra Neamț”
Articolul următorFOTO. Tânăr încarcerat după ce s-a răsturnat cu mașina
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.