Unic si Ceahlul consuma pizza

Sportivii, microbiștii, dar și cei ce îndrăgesc noile rețete de pizza sănătoase, au un loc unde pot pune pariuri, pot viziona meciuri, unde pot schimba antrenori și, de ce nu, conducători de cluburi. ”La Pizzeria” de la kilometru zero, marcat de Centrul Unic, le stă de acum la dispoziție într-o atmosferă primitoare, cu un motto demn de luat în seamă: ”Familia e totul”, slogan verificat, în special în turul campionatului, în ceea ce o privește pe Ceahlăul, când s-a constituit un grup unit, sau pe vremea când echipa de volei Unic-LPS Piatra Neamț era condusă de Gyula Bartha, cu care a câștigat titlul de campioană și o cupă a României.

La inaugurarea noului loc, deja s-a stabilit un parteneriat cu FC Ceahlăul și Unic-LPS Piatra Neamț. La fiecare meci pe care cele două cluburi le vor organiza, produsele vor fi asigurate pentru protocol de pizzeria de la Unic. Andrei Marc, Lucas Garcia și Andrei Dumitraș, din partea fotbaliștilor de la Ceahlăul, alături de Lorena Ciocian, Ramona Elisei și Mihaela Voivod, de la Unic-LPS s-au fotografiat împreună la deschidere, au mulțumit pentru suport și au dat autografe pe fanioanele cluburilor. După felicitările gazdei Vasile Ouatu, adresate investitorilor, Lorena Ciocian s-a bucurat pentru faptul că echipa pietreană a fost aleasă ca model de promovare a imaginii localului.

”Ne bucurăm că echipa noastră a fost aleasă pentru a promova imaginea acestui local de care am rămas impresionată și sper că această colaborare va fi pe o durată lungă”, a spus ridicătoarea echipei Unic.

”Domnul Vasile Miriuță ne aducea pizza în vestiar, după fiecare victorie, acum sper ca domnul Boghian să ne aducă pizza de aici”, a mărturisit fotbalistul Andrei Dumitraș, căruia i-a plăcut produsul fără calorii, fără colesterol, dar și pizza cu ruccola, planta fiind recunoscută ca un aliment sănătos. Judecând după entuziasmul afișat înaintea partidei de sâmbătă, din deplasare, cu CFR Cluj, dar și după prețurile atent porționate, s-ar spune că fotbaliștii nu mai vor blat, nici glazură, ci o pizza cu… măsură. (C.S.)

Articolul precedentS-au stabilit grupele turneului final
Articolul următorGala Galaction la Neamţ

1 COMENTARIU

Comments are closed.