Nu se mai repară sensul giratoriu de la Favorit

Sens-giratoriu

Programat pentru a fi modernizat în această toamnă, sensul giratoriu de la Favorit a fost amânat pentru primăvara anului viitor. Motivul este lipsa de finanțare din bugetul local. “Am dorit să facem o lucrare, care presupunea așezarea de covor asfaltic, însă costurile sunt estimate la circa 2 miliarde de lei vechi. Încercăm să terminăm, în primul rând, Artera Roman Vest, pentru care am primit promisiuni că vom mai fi ajutați financiar, însă până la urmă toată lucrarea s-a făcut cu bani de la bugetul local. Se vor mai întoarce finanțări de la unele lucrări, cum este microhidrocentrala, dar vrem să închidem anul fără datorii către agenți. Așa cum a declarat și primarul Romanului, așteptăm o rectificare ce sperăm să fie pozitivă și poate primim și bani în plus, dar chiar și așa prioritatea este să achităm tot ceea ce s-a executat anul acesta. Și agenții economici sunt afectați oricum de criză, nu vrem să-i mai întârziem și noi cu plățile. Dacă pe bretelele de la sensul giratoriu nu sunt probleme, pe rond trebuie pus neapărat covor asfaltic, pentru a rezista în timp”, a declarat Ovidiu Bojescu, city-managerul municipiului. Nu doar modernizarea sensului giratoriu de la Favorit a fost amânat pentru anul viitor, ci și realizarea sensului giratoriu de la Dedeman pentru care a existat în bugetul local finanțare de demarare a lucrărilor – estimate la 10 miliarde de lei vechi, dar care a fost redirecționată către alte obiective ce se încheie în perioada următoare.

Autor:

Ultima ora

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...

Bărbat din Neamț, dispărut după ce a plecat spre o unitate medicală din Iași

Polițiștii nemțeni caută un bărbat în vârstă de 51...