pietricica turism

cod 1Prima avertizare de cod galben de precipitaţii importante cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului este valabilă de astăzi, 5 martie, de la ora 13:00, până vineri, la ora 16:00. Potrivit ANM, în intervalul menţionat, vor cădea precipitații în cea mai mare parte a țării. În zona montană și în regiunile sud-vestice vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantitățile de precipitații vor depăși local 15-20 l/mp și, izolat, 30-35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei și al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăși la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.

cod 2A doua avertizare meteorologică de cod galben de ploi, ninsori şi intensificări ale vântului intră în vigoare vineri, la ora 16:00 şi este valabilă până sâmbătă, la ora 16:00. În acest interval, vor cădea precipitații mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul și sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitațiile vor fi mixte. Cantitățile de precipitații vor depăși local 15-20 l/mp și izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice și centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăși 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind și spulberând zăpada. (ZCH NEWS)