Noul calendar – pe 8 iunie începe înscrierea la grădiniță

A fost stabilit noul calendar pentru înscrierea la grădiniță. Prima perioadă 25 mai – 5 iunie este alocată reînscrierii copiilor care deja frecventează învățământul preșcolar.

Prima etapă de înscriere pentru copiii care nu au fost până acum în sistem este stabilită pentru perioada 8 iunie – 3 iulie. Urmează a doua etapă, între 20 iulie – 10 august și etapa corecturilor (probabil a documentelor în sistemul informatic) ce vor fi făcute în perioada 11-31 august 2020.

Calendarul a fost postat sub formă de schiță, în această seară, 4 mai, pe pagina de socializare a Ministerului Educației. Urmează să apară precizări privind documentele necesare și dacă părinții pot depune online actele, așa cum a precizat ministrul Monica Anisie ieri seară. Părinții mai așteaptă și clarificări privind înscrierea în clasa pregătitoare, care a început în luna martie și s-a derulat parțial online.

Noul calendar - pe 8 iunie începe înscrierea la grădiniță

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...