Vicepreședinta ALDE, eurodeputata Norica Nicolai a găzduit, miercuri, la Parlamentul European, o conferință și o expoziție în cadrul cărora și-a propus să promoveze beneficiile oferite comunităților rurale prin susținerea sectorului energiei obținute din surse regenerabile.
“Consider că este foarte important ca Parlamentul European să analizeze, în perioada următoare, propunerile Comisiei Europene referitoare la combustibilul bio. Doresc ca prin această acțiune să promovez măsurile durabile ce încurajează dezvoltarea unei industrii dinamice de bio-etanol. Economia bazată pe resurse regenerabile trebuie să facă parte din strategia energetică a UE”, a afirmat Norica Nicolai, explicând motivul pentru care s-a implicat în această acțiune.
Reprezentanții industriei de profil din statele membre, precum și cei ai asociațiilor agricole din România au discutat despre avantajele economiei verzi și despre nevoia ca UE să sprijine această industrie. Sunt 7 beneficii cu potențial major pentru Europa, ce pot fi atinse prin adoptarea de politici corespunzătoare ce permit, inclusiv României, să își îndeplinească potențialul de lider global în producerea de bio-etanol:
* Atragerea de investiții în mediul rural
* Crearea a mii de locuri de muncă
* Furnizarea unei surse de venit sigure fermierilor
* Atragerea de miliarde de euro în economia României
* Dezvoltarea României ca sursă majoră de furaje nemodificate genetic şi suplinirea nevoii UE de a importa tone de mâncare pentru animale, din afara spațiului european
* Diminuarea dependenței de petrol importat prin producerea de energie regenerabilă
* Reducerea la nivelul UE a cantității de gaze cu efect de seră produse şi atingerea obiectivelor programului UE 2020.
“Am spus că acest mandat de europarlamentar va fi dedicat mai mult românilor și mai puțin partidelor politice. România are potențialul de a deveni lider în Europa pentru producerea de combustibil bio-regenerabil, tipul de energie de care Europa are nevoie. Sunt un suporter al economiei verzi și cred că UE trebuie să fixeze un obiectiv,o țintă, astfel încât cât mai multe state să își reducă dependența de combustibilii fosili. Cred că trebuie să continuăm dialogul dintre decidenții politici și industria de profil pentru a găsi formule de sprijin în beneficiul comunităților pe care le reprezentăm”, a mai explicat Norica Nicolai în discursul susținut în prezența celor aproximativ 200 de reprezentanți ai industriei de carburanți ecologici prezenți la eveniment. (Ceahlăul®)