Mihail Sadoveanu – 53 de ani de la moarte

Controverse privind paternitatea romanului “Mitrea Cocor”

Duminică, 19 octombrie, se împlinesc 53 de ani de la moartea celui mai important şi prolific prozator român,  Mihail Sadoveanu, povestitor inegalabil dar şi “cel mai puternic poet al naturii”, cum îl numea Eugen Lovinescu. Din biografia sa, care este  cunoscută de cititori, mai cu seamă că el şi-a petrecut o bună parte a vieţii sale la Neamţ, unde a şi scris câteva importante romane, ne vom opri la o controversă mai veche care circulă de mai mulţi ani în lumea literară: paternitatea romanului “Mitrea Cocor”.

Se ştie că cei mai mulţi dintre criticii literari au atras atenţia că acest roman tematic, care elogiază actul criminal de colectivizare a agriculturii, are mai puţine puncte comune cu proza sadoveniană şi pare a fi scris de altcineva. Aflarea adevărului nu ar impieta cu nimic valoarea operei sadoveniene, care este uriaşă, inegalabilă, dar clarificarea acestei controverse ar şterge orice urmă de îndoială privind paternitatea acestui roman, mai ales că în biografia marelui povestitor a mai intervenit, în tinereţe, un fapt asemănător (dar în alt registru), cel în care a fost implicată o autoare, născută la Văratec, pe numele ei Constanţa Marino Moscu. Cel care pare a pune lucrurile la punct este profesorul clujean Dan Brudaşcu. El este născut pe 26 martie  1951 la Ciucea (Cluj), absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj şi doctor în studii filologice, profesor la Universitatea “Avram Iancu” Cluj, om de cultură, politician, publicist, scriitor, muzeograf şi traducător.

Iată ce afirmă profesorul Dan Brudaşcu în “NapocaNews” din 27 ianuarie 2010:

“Într-adevăr, romanul Mitrea Cocor nu a fost scris de Mihail Sadoveanu. Adevăratul său autor este poetul Dumitru Ciurezu. Nume destul de puţin cunoscut de cititorii de azi, Dumitru Ciurezu a fost, în perioada interbelică, o prezenţă activă în viaţa literară, dar şi politică a României. Dată fiind strânsa lui colaborare cu Octavian Goga, după 1944, Dumitru Ciurezu nu mai găseşte nicăieri un loc de muncă. Dată fiind aprecierile de care s-a bucurat din partea lui Mihail Sadoveanu, potrivit propriilor lui mărturisiri, făcute mie în verile anilor 1966-1969, la Ciucea, Dumitru Ciurezu, vreme de câţiva ani a fost zilnic invitat la masă la Mihail Sadoveanu. El i-a cerut deseori lui Sadoveanu o slujbă, însă acesta nu a dat curs cererii lui. Aducându-i, disperat, la cunoştinţă starea lui materială şi condiţiile înjositoare în care era nevoit să trăiască şi fiindu-i refuzată, inclusiv de Sadoveanu, posibilitatea de a munci, prozatorul, potrivit mărturisirilor lui, i-ar fi cerut, prin 1945, după instalarea guvernului condus de Petru Groza, dar şi după turneul făcut de Sadoveanu în URSS, să se gândească să scrie o carte despre colectivizare. În acest scop, potrivit spuselor sale, Ciurezu a plecat din Bucureşti, pentru vreo 2-3 luni în satul natal, unde s-a documentat pentru scrierea respectivului roman. Toate costurile de deplasare şi de întreţinere pe perioada respectivă i-au fost suportate de Mihail Sadoveanu. I-a fost de real folos în documentarea sa şi întâlnirea cu un fost prieten din copilărie, revenit din prizonieratul său în URSS, care va deveni, de altfel, eroul principal al cărţii. A finalizat manuscrisul pe la începutul anului 1946 şi i l-a predat lui Mihail Sadoveanu în vederea publicării, conform celor convenite anterior. După ce l-a citit, Sadoveanu i-ar fi declarat că manuscrisul mai necesită să fie lucrat. Dar, după primirea manuscrisului, având în vedere că situaţia socială – de paria – şi cea materială a lui Dumitru Ciurezu nu se schimbaseră în bine, ci dimpotrivă, Mihail Sadoveanu l-a sfătuit că este de dorit şi în interesul lui personal să plece, cât mai curând, din Capitală, unde nu avea, în viitorul apropiat şi previzibil, vreo şansă să îşi găsească vreun loc de muncă. La recomandarea lui Sadoveanu, în 1946, Ciurezu revine în Ardeal şi se stabileşte, definitiv, la Sibiu. Cu ajutorul lui Mihail Sadoveanu, în acelaşi an, devine redactor al publicaţiei «România viitoare», funcţie pe care o deţine până în 1949. După înfiinţarea, la Sibiu, a unei filiale a Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară «Sextil Puşcariu» al filialei clujene a Academiei Române, Dumitru Ciurezu este angajat, pe un post de cercetător ştiinţific , la filiala sibiană, fiind, cu timpul promovat în funcţia de coordonator al acesteia. Dumitru Ciurezu a rămas la Sibiu până la sfârşitul vieţii sale, survenit, la data de 5 ianuarie 1978, la vârsta de aproape sau peste 80 de ani. După pensionare, la invitaţia Veturiei Goga, el a petrecut mai multe veri la Ciucea, îndeosebi între 1966-1970 (şi mai rar ulterior, poate şi datorită unor posibile probleme de sănătate). L-am cunoscut atunci şi l-am însoţit adesea, zile la rând, la pescuit, pe Crişul Repede, prilej cu care ascultam vrăjit, cu nesaţ, numeroase din amintirile şi evocările lui. Avea un talent extraordinar de povestitor, relatările lui abundând nu o dată în observaţii caustice şi pline de haz la adresa celui sau celor evocaţi. Ajungând să vorbim pe îndelete despre diverşi scriitori pe care îi cunoscuse şi cu care colaborase, mi-a vorbit şi despre relaţia lui cu totul specială cu scriitorul Mihail Sadoveanu. În acest sens, a declarat că, deşi l-a deranjat, într-un fel, apariţia volumului, cu titlu schimbat, cu numeroase intervenţii în text, dar şi sub semnătura lui Sadoveanu, nu a sa, trebuia să recunoască un adevăr. Toate drepturile de autor la apariţie, inclusiv pentru traducerile în alte limbi, apărute până la moartea prozatorului, i-au fost trimise integral de acesta lui. În plus, spunea el, fără ajutorul lui Mihail Sadoveanu, inclusiv acele invitaţii la masa de prânz, vreme îndelungată, ar fi fost un muritor de foame. Ciurezu îi era, totodată recunoscător lui Sadoveanu şi pentru sugestia de a se muta la Sibiu, ca şi posturile pe care i le-a procurat, dându-i posibilitatea unui trai decent. Cu entuziasmul naiv al vârstei, i-am cerut să facă, în sfârşit, cunoscut adevărul şi să îşi precizeze paternitatea asupra romanului «Mitrea Cocor». Dumitru Ciurezu mi-a explicat cu răbdare şi calm că demersul lui nu s-ar justifica. În anii în care trecuseră după predarea manuscrisului şi până la publicarea cărţii, Sadoveanu «corectase» romanul şi făcuse ca, inclusiv sub aspectul limbii literare folosite, el să fie apropiat de restul creaţiei sadoveniene . În plus, sublinia el, e oricum prea târziu. Mulţii duşmani pe care îi potolise după plecarea lui din Bucureşti ar fi avut prilejul să-l atace cu violenţă şi să-i strice liniştea bătrâneţii. La toate insistenţele mele, Dumitru Ciurezu a respins ideea. Atunci, în urmă cu peste 40 de ani, în urma reluării subiectului, el mi-a spus, şocându-mă: «Sunt sigur că, la momentul potrivit, tu vei face public acest lucru»”.

Până în prezent, nimeni dintre istorii literari şi biografii importanţi ai marelui prozator nu l-a contrazis, cu argumente, pe profesorul clujean. (N. SAVA)