0:00

Noi informații în cazul evaziunii de un milion de euro, ZCH NEWS - sursa ta de informații

După 20 de zile de la un prim comunicat al DNA, despre destructurarea unei rețele de evaziune fiscală, cu centrul în Neamț, apare acum un alt comunicat, așteptat și comentat avant la lettre de toată lumea. În cafenele, în sedii de partide, prin separeuri, la meciuri, se discuta despre posibile cercetări în legătură cu Marius Crăciun și consilierul județean Nadina Simion, care ar fi fost prinși în caruselul firmelor intrate în vizorul DNA. În cazul primului, lucrurile sunt acum clare, el fiind căutat, oficial, de instituțiile abilitate. În cel de-al doilea caz, se fac doar speculații.

* Primul comunicat, din 17.05.2013

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău efectuează cercetări penale față de inculpații:
VARGA FLORIN-IRINEL, administrator de fapt al societăților comerciale ROMSPEED DOWNSTREAM SRL, FOCUS PETROIL SRL și ROMEST ONE SPEDITION SRL, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat;
VARGA COSMIN, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată și aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat;
NICULA CONSTANTIN-CLAUDIU, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată și aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat;
CRISTEA EDUARD VASILE, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat.
Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, Varga Florin-Irinel și Cristea Eduard-Vasile alături de alte persoane au constituit un grup infracțional la care au aderat Varga Cosmin și Nicula Constantin Claudiu. Grupul avea drept scop desfășurarea unor activități de evaziune fiscală prin derularea unor ample operațiuni de comercializare de combustibili.
În cadrul grupării exista o ierarhizare, membrii grupării având sarcini și roluri prestabilite în vederea realizării activității infracționale propuse și în urma căreia au beneficiat de importante sume de bani.
Operațiunile comerciale au fost derulate prin intermediul societăților comerciale ROMSPEED DOWNSTREAM SRL, FOCUS PETROIL SRL, administrate în drept de persoane interpuse (având un nivel de școlarizare redus și fără experiență în conducerea unor afaceri) și ROMEST ONE SPEDITION SRL.
Mecanismul viza în esență achiziția intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA și comercializarea acestora pe piața internă, colectând astfel TVA aferentă livrărilor.
Pentru a-și însuși sumele de bani reprezentând TVA colectată în urma livrărilor de motorină către agenți comerciali din țară, au fost înregistrate în contabilitatea societăților folosite de grupare facturi de achiziție fictive sau alte operațiuni cum ar fi creditarea fictivă a societăților cu sume importante de bani. Ulterior, banii au fost retrași, de către membrii grupării, în numerar, din conturile societății, cu diferite justificări nereale.
Prin activitățile descrise mai sus, a fost creat un prejudiciu bugetului de stat evaluat la 4.687.929 lei.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 16 mai 2013, procurorii au dispus reținerea acestora pe un termen de 24 de ore.
La data de 17 mai 2013, Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpaților Varga Florin-Irinel, Cristea Eduard-Vasile, Varga Cosmin și Nicula Constantin Claudiu.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.”

* Al doilea comunicat, 06.06.2013

”În completarea comunicatului de presă cu nr. 453/VIII/3 din data de 17 mai 2013, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:

CRĂCIUN MARIUS, reprezentant al unor societăţi comerciale, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

– iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat,

– două infracţiuni de evaziune fiscală,

– instigare la infracţiunea de evaziune fiscală şi

– spălare de bani,

FICHITIU ANDREI ŞTEFAN, reprezentant al unor societăţi comerciale, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

– aderare sau sprijinirea unui grup infracţional organizat,

– două infracţiuni de evaziune fiscală,

– spălare de bani,

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, inculpatul Crăciun Marius a iniţiat şi constituit un grup infracţional împreună cu inculpaţii Varga Florin-Irinel, Cristea Eduard-Vasile şi alte persoane, grup la care au aderat inculpaţii Varga Cosmin, Nicula Constantin Claudiu şi Fichitiu Andrei Ştefan.

Grupul a fost constituit în vederea obţinerii unor importante sume de bani prin derularea unor ample operaţiuni de comercializare de combustibili, prin intermediul societăţilor comerciale Romspeed Downstream SRL/ Romest One Spedition SRL şi Focus Petroil SRL.

Concret, inculpatul Crăciun Marius, în calitate de administrator de fapt al societăţilor comerciale Romspeed Downstream SRL, Romest One Spedition SRL şi Focus Petroil SRL, a înregistrat în contabilitatea acestor firme cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, operaţiuni fictive sau a omis să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiuni comerciale constând în restituirea unor sume de bani de către un furnizor din Bulgaria.

La rândul său, inculpatul Fichitiu Andrei Ştefan, a aderat la acest grup infracţional şi, în calitate de administrator statutar al SC Focus Petroil SRL, a contribuit la prejudicierea bugetului de stat prin mecanismul evazionist descris mai sus.

Prejudiciul total creat bugetului de stat este de 4.687.929 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

O parte din banii obţinuţi prin evaziune fiscală au ajuns în posesia inculpaţilor Crăciun Marius şi Fichitiu Andrei Ştefan prin retrageri de numerar justificate de operaţiuni comerciale fictive.

La data de 31 mai 2013, Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpaţilor Fichitiu Andrei Ştefan şi Crăciun Marius pe un termen de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatelor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” (Z.C.H.)

Articolul precedentScandal în USL: PSD racolează peneliști
Articolul următorJale și prăpăd la Târgu Neamț

2 COMENTARII

  1. Asta era de inteles! Cine mai face afaceri cu combustibil in Neamt la nivelul asta in afara de Marius si Vasilica Craciun? DNA ar trebui sa-l scuture putin si pe finutul Serban Ciprian presedintele PP-DD ca sa-ar putea sa sara si de pe el niste paduchi evazionisti. Oricum, indiferent de cata politie l-ar cauta pe Craciun, aroganta si imbecilitatea acestuia nu va reveni la cotele normale! Speram sa mai traim perioade linistite in municipiul nostru, macar vreo cativa ani fara clanuri, urmariti general, razbunari si politicieni avari carora nu le pasa de viata celor de rand. De aceea organele statului mai trebuie sa faca doi pasi si sa incheie 2013 cu prinderea si arestarea lui Marius Craciun si a celui cautat de vreo 2 ani. Marin Botez Adrian

    • Lasa ca-i ajuta prietenul lor „cititorul in stele de la Savinesti” sa treaca peste momentele grele si sa le ghiceasca viitorul!

Comentariile sunt închise.