ApaServ anunţă, din nou, pe site-ul propriu, întreruperea furnizării apei potabile, astăzi, vineri, 18 septembrie, între 8.00 și 12.00, în Săvinești și Viișoara. În comuna Săvinești, apa va fi oprită pe străzile: Bistriței (inclusiv Școala Generală nr. 3), Pinului, Liliacului, Luncii, Preot Filip, Mălinului, Preot Hârțescu și Zăvoiului. Întreruperea furnizării apei potabile în această zonă este cauzată de lucrările de cuplare la reteaua existentă a străzii Dumitriței în cadrul Proiectului Major „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ”, proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune.
În Viișoara, în același interval orar, apa va fi sistată din cauza unor avarii pe reţea.