0:00

Noi bilete de tratament la Casa de Pensii Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pentru cea de a 10-a serie de tratament balnear, care are prima zi de intrare în staţiune 19 septembrie 2013, Casa de Pensii Neamţ a primit 274 de bilete de tratament, acestea fiind repartizate prin aplicaţia informatică, funcţie de punctajul individual obţinut. Lista cuprinzând beneficiarii de bilete de tratament, aferentă seriei 10, poate fi consultată, începând cu 4 septembrie 2013, la afişierele Casei de Pensii Neamţ (Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogaş nr. 24, tel.0233/211353) şi Casei Locale Roman (Roman, str. Ştefan cel Mare nr. 246, tel.0233/744170) cât şi pe pagina de internet a instituţiei: www.pensiineamt.ro/Bilete de Tratament. În vederea ridicării biletului de tratament repartizat, potrivit Criterilor în baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear – în vigoare pentru anul 2013 prin Ordinul Preşedintei CNPP nr. 154/22.03.2013 – solicitantul trebuie să prezinte un bilet de trimitere (în copie, dar cu prezentarea originalului) eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate. Menţionăm că biletul de trimitere este acel formular cu regim special, unic pentru servicii medicale de recuperare-reabilitare prestate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare. Reamintim că biletele neridicate de titulari vor fi disponibile, în vederea redistribuirii, cu şapte zile înainte de începerea seriei. Mai menţionăm faptul că, de la începutul anului şi până în prezent, Casa de Pensii Neamţ a valorificat peste 2.950 bilete de tratament.

Staţiunile pentru care sunt repartizate bilete de tratament în cadrul acestei serii sunt următoarele: 1 Mai Oradea, Amara, Bala, Buziaş, Covasna, Nicolina, Olăneşti, Pucioasa, Sărata Monteoru, Târgu Ocna, Sângeorz, Saturn, Vatra Dornei, Lacu Sărat, Sovata, Bălţăteşti, Căciulata, Eforie Nord, Techirghiol, Mangalia, Felix, Slănic Moldova, Govora, Tuşnad, Herculane. (N. SAVA)

Articolul precedentComunicare şi jurnalism în societatea cunoaşterii
Articolul următor“Drumul spre societatea de mâine trece obligatoriu prin bibliotecă”