Noi acţiuni preventive în şcoli

politist

Lucrătorii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii de proximitate desfășoară o campanie preventivă în rândul elevilor de la mai multe școli din județ. „Scopul acestei campanii este prevenirea victimizării minorilor, dar și creșterea gradului de siguranță a elevilor din mediul preuniversitar, cu atât mai mult cu cât vacanța de vară se apropie. Ne dorim, astfel, să prevenim apariția unor situații care ar putea pune în pericol sănătatea sau chiar viața elevilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. În cadrul activităților, elevilor le sunt prezentate filme educative și le sunt oferite sfaturi utile pentru prevenirea unor evenimente neplăcute. Totodată, sunt organizate concursuri tematice și sunt distribuite materiale informative. Activitățile de prevenire ale polițiștilor au continuat şi ieri în școlile din Neamț. De această dată, elevii, în calitate de pietoni, au fost instruiți cu privire la regulile de circulație pe drumurile publice. Unitățile de învățământ vizate au fost Liceul Tehnologic “Spiru Haret”, Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida”, Şcoala Gimnazială “Daniela Cuciuc”, Şcoala Gimnazială nr. 2 – Anexa Văleni, toate din Piatra Neamț. Polițiștii au pregătit pentru copii concursuri cu întrebări pe această temă, răspunsurile acestora fiind premiate cu “permise de pietoni isteți” și orare școlare care conţin sfaturi preventive. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...