Conferința de presă a PNL Piatra Neamț de duminică 17 mai, a urmat tipicul cu care ne-am obișnuit înaintea unui vot pentru schimbarea primarului la Piatra Neamț. Actualul primar interimar de Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a condamnat încă o dată astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul PNL de pe Bd. Republicii, ceea ce liberali denunţă drept o noua încercare de destabilizarea a primăriei la iniţiativa PSD şi a partenerilor politici din consiliul local. Echipa de susţinere este cea cu care ne-am obişnuit în ultima vreme: deputatul Radu Surugiu, viceprimarii Constantin Teodorescu şi Vasile Popescu, consilierii Monica Anton, Ecaterina Iliesi, Vasile Ouatu, Gheorghe Deaconu şi Ion Cazacu.
Monica Anton a subliniat că există „suspiciuni rezonabile” în legătură cu încercarea de fraudare a votului, mâine, la şedinţa extraordinară de Consiliu local când vor fi dezbătute proiectele de înlocuire a primarului şi celor doi viceprimari în exerciţiu. S-a vorbit iarăşi despre semnături strânse de PSD prin promisiuni şi ameninţări şi despre ce înseamnă să nu te joci cu votul secret, invocându-se inclusiv recomandările Comisiei de la Veneţia ce funcţionează pe lângă Consiliul Europei.
Dragoș Chitic, cel atacat dur de către deputatul Ionel Arsene, președintele PSD Neamț ( „Am greşit. L-am bănuit pe domnul Chitic de inteligenţă“), a evitat un dialog la nivelul conferințelor de presă, dar a precizat totuși că ”„În primul rând, eu nu sunt pe acelaşi palier cu doi dintre oamenii care au stat la masă, ieri, în conferinţa de presă. Eu ar trebui să mă simt mândru, ca un simplu primar dintr-un oraş de provincie – şi interimar pe deasupra – că sunt atacat de doi deputaţi din Parlamentul României – un preşedinte de filială judeţeană (Ionel Arsene) şi celălalt un om care cândva a fost în echipa din care fădeam şi eu parte (Vlad Marcoci). Al doilea lucru, principiul meu şi principiul echipei din care fac parte este că nu vrem să câştigăm încrederea şi simpatia populaţiei criticându-i pe ceilalţi. Acest lucru s-a făcut de 25 de ani încoace şi vedem cu toţii unde s-a ajuns. Noi vreau să spunem ceea ce am făcut, ce facem şi ce intenţionăm să facem”.
Dincolo de suspiciunile rezonabile, Monica Anton şi Radu Surugiu în mod special şi-au exprimat convingerea că la şedinţa de mâine se va respecta legea. Și că actuala echipă de conducere va fi din nou confirmată prin votul consilierilor.
Comunicatul oficial al PNL Neamț după conferința de presă:
Astăzi, 17 mai 2015 a avut loc o conferință de presă la PNL Piatra- Neamţ doua teme majore:
- « Saptamana liberala » 140 de ani de istorie a PNL sarbatoriti in cadrul organizat in judetul Neamt
- Situatie Politica Locala
Conferința de presă a fost prezidată de domnul deputat Radu SURUGIU, președinte al organizației Municipale PNL Piatra Neamț , alaturi de domnul Primar Dragos CHITIC Piatra Neamt, domnul viceprimar Constantin TEODEORESCU si domna consilier municipal Monica ANTON.
Radu Surugiu » Pe 24 mai 2015 se implinesc 140 de ani de la infiintarea Partidului National Liberal, primul partid politic din Romnaia. Istoria PNL se impleteste de-a lungul celor 140 de ani cu istoria moderna a Romaniei.PNL a dat tarii oameni de stat , carturari, econimosti, ganditori ce si-au adus in mod decisiv aportul la dezvoltarea economica si sociala a tarii.
Programul va fi anexat la prezentul comunicat.
La Piatra Neamt PNL a dat dovada ca este o echipa unita un argument in acest sens fiind si incercarile repetate si disperate ale PSD de a schimba prin abuz raportul de forte la Primaria Piatra Neamt. PNL are deschiderea de a primi in randurile sale oameni pregatiti si loiali comunitatii pentru a forma o forta si de a ne opune abuzurilor celor din PSD. Impreuna cu presdintele PNL Neamt Mugur COZMACIUC si cu ceilalti lideri locali ai partidului putem oferi o viziune europeana orasului nostru. Printr-o astfel de abordare putem aplica decent ideile liberale de dezvoltare in administratia locala. Noi impreuna putem forma o comunitate ! Noi suntem forta viitorului din Piatra Neamt
De asemenea dl Radu Surugiu informeaza ca pentru strangera de carti cetatenii pot dona cartile la toate sediile PNL din judetul Neamt.
Dragos CHITIC « Asistăm la o nouă încercare a PSD de destabilizare a Primăriei Piatra Neamț. Credeam că au înțeles votul din 30 aprilie, credeam că au înțeles că Primaria este a orașului, a cetățenilor din Piatra Neamț, și nu a unui grup de persoane cu interese ascunse și care nu-i sprijină prin acțiunile lor pe cetățeni.
Deși porniți la treabă în noua formulă de conducere, activitatea primăriei este supusă unui blocaj prin intermediul unei ședințe extraordinare- cu șapte puncte pe ordinea de zi- prin care se încearcă eliminarea completă a echipei de conducere aleasă- în mod democratic- prin votul consilierilor locali în data de 30 aprilie. Primăria are nevoie de stabilitate pentru a-și continua proiectele, pentru a putea lucra, pentru a asigura normalitatea în administrație.
Săptămâna aceasta PSD a dus o campanie disperată de strângere de semnături de la consilierii locali. Au folosit, asa cum îi caracterizează, mijloacele specifice pentru a determina o parte dintre consilierii locali să semneze proiectul de hotărâre sau să promită că vor susține echipa propusă de PSD. Presiunea, amenințarea cu pierderea postului, amenințarea cu excluderea din partid, promisiuni de finanțare din bani publici sunt doar câteva din procedeele folosite.
Le reamintesc liderilor PSD , precum și consilierilor care vor să divulge modul cum au votat, că legea este clară și precizează ca votul este secret. Îi avertizez să nu încerce să încalce legea pentru că, așa cum putem vedea, consecințele sunt dintre cele mai grave.
Comisia de la Veneția a întocmit un document care se numește CODUL BUNELOR PRACTICI îN MATERIE ELECTORALĂ , publicat de Consiliul Europei și care, la capitolul în care este abordat votul secret, spune :
- Pentru fiecare persoană cu drept de vot, secretul votului nu este numai un drept, dar si o obligație a cărei nerespectare trebuie să fie sancționată prin anularea oricărui buletin de vot a cărui continut a fost divulgat.
- Fiecare persoană trebuie să voteze individual. Votul în grup sau oricare altă forma de influențare asupra votului unei persoane de către o altă persoană trebuie interzise.
Constantin TEODORESCU « As incepe prin a reaminti faptul ca cei care hotarasc si conduc primaria sunt consilieri locali, de aceea ii asteptam alaturi de noi pentru proiecte de hotarari si pentru a discuta strategia de dezvoltare a orasului si rezolvarea problemelor de stricta necesitate.
Am convingerea ca vor fi alaturi de noi si va asigur pe aceatsa cale ca in perioada imediat urmatoare se vor vedea noi schimbari in modul de administrare a orasului.
Cred ca ceea ce a lipsit a fost transparenta decizionala. Acum s-a imbunatatit simtitor de cand este primar Dragos Chitic. Cine a visat vreodata ca primarul acestui oras ii va raspunde pe facebook sau il va primi in audienta. Stim cu totii cum era inainte.
Nu stiu si nu comentez depre trecut , toti politicenii vorbesc degreauamostenire si nu fac nimic, eu nu vreau sa fac la fel, eu vreau sa voerbesc de viitor, atunci cand veti vedea si simti ca lucrurile merg spre normalitate.
De asemenea , dl Teodorescu « Multumesc partenerilor mei contractuali pentru sprijinul acordat, ma asteptam sa fie de acord sa-mi asum aceasta responsabilitate de viceprimar al municipiului Piatra Neamt. Mai mult, ei au fost cei care mi-au aratat incredere si ca atunci cand voi duce la final mandatul voi reveni pe aceasi pozitie, dar sper cu mai multa experienta si maturitate.
Nu voi fi un viceprimar inactiv, ci unul hiperactiv, programul meu de lucru nu are ora de inceput nici ora de sfarsit.Odata ce-ti asuni sa fii in slujba cetatenilor nu o poti face dupa un orar fix- de la pana la- ci o faci cu toate sacrificiile si mai ales neconditionat. » a mai declarat dl viceprimar Constantin Teodorescu.
Monica ANTON « Suspicionez ca PSD va incerca sa fraudeze votul din Sedinta consiliului local din 18 mai 2015, suspiciune argumentata pe de o parte prin faptul ca la sedinta din 30 aprilie 2015 au fost supuse votului consilierilor aceleasi proiecte care au fost respinse cu votul a 13 consilieri. De la data de 30 aprilie 2015 pana 18 mai 2015 PSD-ul prin initiatorii proiectuilui din 18 mai nu au adus nici un fel de argument care sa defineasca o situatie diferita fata de cea din 30 aprilie si atunci se pune problmea care dintre cei 13 consilieri isi va schimba optiunea de vot si pe baza caror argumente.
« Coruperea alegatorului prin orice mijloc constituie infractiune la fel si violarea prin orice mijloc a secretului la vot ; La sedinta de la consiliul local din 18 mai voi solicita sa fie respectate toate conditiile privind confidentialitatea votului, in caz contrat daca se va incalca vreo una din regulile stabilite voi cere sa fie invalidat votul pe de o parte iar pe de o parte voi formula pangere penala. » a declarat domna consilier municipal Monica Anton.
BIROUL DE PRESĂ PNL PIATRA NEAMȚ
17 mai 2015