Moldovean dus la arestare pentru trafic cu ţigări

tigari contrabanda 02Un tânăr de 20 de ani din Republica Moldova a fost prins în trafic, în comuna Cotuşca, în ziua de 16 mai, având 2990 de pachete de ţigări de contrabandă în maşină. Mai mult, poliţiştii au stabilit că, deşi se afla la volan, moldoveanul nu avea permis de conducere.

„Tânărul a fost reținut pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca pe numele acestuia să fie formulată propunere de arestare preventivă, iar întrega cantitatea de ţigarete, cu o valoare de piaţă de peste 29.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Botoşani. „De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat autovehiculul utilizat la transportul ţigaretelor. În cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...