baesu

Bucureşti, 19 februarie 1927, Popa Soare – 66

Dragă Domnule Băeşu,

Primesc chiar acum scrisoarea dumitale care nu mă surprinde. E în ea toată sinceritatea cu care te ştiam înzestrat, încă de mult şi un bun simţ pe care întotdeauna ţi l-am bănuit. Dacă m-ai urmărit în cronicile mele, ai putut să vezi că am o atitudine hotărîtă împotriva celor care au transformat pictura în manufactură, fără măcar să aibă pasiunea meseriei, ci numai aceea a banului şi a gloriei prin saloane. Altminteri nu mă ocup, îndeobşte, decât de aceia care îmi sunt dragi, ca fond sufletesc şi îi preţuiesc ca meşteşugari. Pe aceştia îi îndemn la muncă spornică, şi cu vorba bună şi cu vorba aspră. Atârnă de cel căruia mă adresez şi de împrejurările în care scriu. Nu-mi îngădui niciodată gluma sinistră de a lăuda, mai mult decât se cuvine, un camarad, mai ales când îl ştiu tânăr şi încă insuficient călit în luptă. Lauda moleşeşte şi e mai stricătoare decât mustrarea, care doare. D-ta ai destul talent, neclătinată putere de muncă şi multă sensibilitate. Ai tot ce-ţi trebuie ca să faci artă în înţelesul superior al cuvântului. Nu te mai lăsa influenţat, sufleteşte, nici în bine, nici în rău, din graiul sau scrisul altora. Ci verifică-ţi numai, prin alţii, propriile d-tale observaţii asupra operei realizate. Aceasta, după ce ţi-ai terminat munca. În timpul lucrului lasă-te condus numai de sensibilitatea şi fantezia dumitale şi de nimic altceva. Iar dacă vrei să faci din tot sufletul d-tale armă de oţel, viguroasă, obişnuieşte-te să suporţi cu bucurie o lovitură cinstită şi să fugi pe cât vei putea de alintări muiereşti. Încearcă.

Cu colegială strângere de mână, al d-tale N.N. Tonitza.

Articolul precedentAurel Băeşu, un mare artist al paletei
Articolul următorAccident mortal la Gherăiești