Două medicamente, Colebil și Panzcebil oprite temporar din comercializare în România

O serie din medicamentele comercializate în farmaciile din România, Colebil drajeuri, „(APP nr. 13377/2020/01)”, respectiv din Panzcebil drajeuri gastrorezistente, „(APP nr. 5223/2012/01-02)”, au fost blocate temporar joi, 6 august, pentru a se verifica statutul „de conformitate și autorizărilor deținute de fabricantul substanţei active care intră în compoziţia celor 2 medicamente biologice de uz uman”. Controlul vizează un ingredient, „bila de bovine”, care este „utilizată ca materie primă în fabricarea celor două medicamente”, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), citat de G4Media.

Două medicamente, Colebil și Panzcebil oprite temporar din comercializare în România

ANMDMR susține faptul că „măsura are caracter preventiv” și că „verificările nu vizează procesul de fabricaţie desfăşurat de Biofarm SA şi nici nu indică, în acest moment, existenţa unor probleme de calitate sau de siguranţă ale produselor finite”.

De asemenea, în acest moment, ANMDMR „colaborează cu Autoritatea naţională competentă din ţara unde îşi desfăşoară activitatea fabricantul materiei prime, pentru verificarea respectării cerinţelor aplicabile privind buna practică de fabricaţie”, iar producătorul principalei substanțe active din cele 2 medicamente, Biofarm SA, sprijină demersurile „autorităţilor competente pentru clarificarea situaţiei în cel mai scurt timp”, conform G4Media.

În final, ANMDMR asigură că evaluarea datelor verificărilor „se va efectua cu prioritate, în vederea asigurării accesului pacienţilor din România la medicamente de calitate şi siguranţă incontestabile”, dar că, până atunci, aceste medicamente care se află în „depozitul producătorului, în lanţul de distribuţie şi în farmacii nu vor putea fi  comercializate”.

Ioana Mărcuțianu

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...