Locuitorii din mediul rural sau din oraşele mici ar putea avea acces gratuit la internet, potrivit unei iniţiative legislative, relatează gandul.info.
Proiectul senatorului PSD Alexandru Cordoş prevede ca primăriile din orice sat şi oraş din România să ofere acces gratuit la internet prin reţele wireless.
“Având în vedere faptul că în România aproape jumătate din populaţie locuieste în mediul rural şi că accesul la informare prin internet în aceastã zonă este redus, în comparaţie cu alte ţări ale UE, accesul la serviciul de internet gratuit în spaţiile publice din mediul rural şi oraşele mici este vital”, se arată în expunerea de motive.
Votul final pe această propunere legislativă va avea loc în februarie anul viitor, Senatul fiind camera decizională.
Potrivit unui studiu al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), dat publicităţii în septembrie, aproximativ 36% dintre gospodăriile din România au o tabletă sau mai multe, 73% au cel puţin un smartphone, iar 55% au laptopuri. 50% dintre români au acces la internet mobil prin telefon, pe baza unui abonament de telefonie. (ZCH NEWS)