Incertitudinea ce planează la FC Ceahlăul a determinat două foste glorii ale formaţiei pietrene să ia drumul pribegiei. Astfel, după ce Costel Ilie a acceptat să antreneze formaţia Rapid CFR Suceava, Rapid Bucureşti a anunţat, prin vocea lui Radu Birlică, fost director de marketing la FC Ceahlăul, actualmente numit administrator special la Rapid, că Radu Lefter este noul antrenor secund al echipei giuleştene şi va face cuplu cu principalul Dan Alexa.
„Radu Lefter este noul antrenor secund al echipei, am bătut palma. Este un profesionist desăvârsit şi un om de o foarte bună calitate şi, aşa cum este şi normal, el se va ocupa şi de pregătirea portarilor”, a declarat Radu Birlică, administratorul special al Rapidului.
Mihai Ionescu va semna, în zilele următoare, un angajament cu Aerostar Bacău, ocupând astfel postul de antrenor principal, lăsat liber prin plecarea lui Costel Ilie la Suceava.
„L-am vrut cu mult timp în urmă, însă niciodată nu ne-am sincronizat: ba era el cu alt angajament, ba aveam noi postul ocupat. Îl ştim drept un antrenor care lucrează bine, cu rezultate, la echipele unde sunt jucători tineri“, a declarat Valerian Voicu preşedintele clubului băcăuan ce activează în seria I a Ligii a III-a.
La gruparea pietreană au mai rămas sub contract doar Alexandru Barna, Victor Călin, Alexandru Margină şi Sorin Tăbăcariu. La aceştia se adaugă Paul Mateciuc, al cărui împrumut la Rapid CFR Suceava a expirat.
În timp ce alte formaţii au început de luni, 11 ianuarie, pregătirea centralizată, clubul pietrean nu are antrenor şi nu a perfectat vreun transfer. (Mihai STOIAN)