Nemțenii care se grăbesc să-și înmatriculeze autoturismele pe ultima sută de metri, anul acesta, au la dispoziție și zilele de sâmbătă. Reprezentanța Neamț a Registrului Auto Român (RAR) are program cu publicul în fiecare sâmbătă, începând cu data de 4 noiembrie, în intervalul orar 8-14. „Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților care se programează să obțină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand”, potrivit Roxanei Georgiana Nica, purtătorul de cuvânt al instituției. În această perioadă, singurele zile de sâmbătă în care nu se lucrează sunt cele de 2, 23 și 30 decembrie, zile stabilite ca libere de normele în vigoare.
Nemulțumirile celor vor să-și înmatriculeze mașinile second-hand legat de faptul că nu mai apucă să se programeze anul acesta au ajuns până la București. Directorul RAR, George Adrian Dincă, a găsit această soluție, valabilă pentru oricare reprezentanță din țară. Oricine dorește, se poate programa la oricare RAR din țară, atât on-line, cât și la numărul unic 021/9672, sistem național call center instituit tot în scopul de a fluidiza activitatea în reprezentanțe și scurtarea perioadei pentru programare. (C.I.)