Nemţeni iniţiaţi în secretele Băncii Naţionale

bnr elevi 01Peste 300 de elevi din ciclul liceal din judeţul Neamţ au avut ocazia de a afla, anul acesta, de la specialişti din sucursala Iaşi a BNR, în cadrul proiectului de educaţie financiară „Să vorbim despre bani şi bănci”, tainele uneia dintre cele mai vechi instituţii ale statului român modern, precum şi informaţii inedite despre istoria băncii şi a monedei naţionale, principalele atribuţii, rolul şi funcţiile acesteia, potrivit unui comunicat de presă.

Banca Naţională a României se află în an aniversar, se împlinesc 135 de ani de la înfiinţare, dar sărbătoreşte şi 5 ani de proiecte educaţionale desfăşurate atât la nivel naţional, cât şi local.

bnr elevi 02„Iniţiate ca parte integrantă a activităţii de comunicare externă, proiectele educationale derulate de BNR au ca obiectiv general îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi înţelegere a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar prin folosirea unor metode formale şi non-formale de educaţie. Proiectele sunt derulate în cadrul protocolulului de cooperare în domeniul educaţiei financiare semnat de BNR cu Ministerul Educaţiei Naţionale, întrucât aşa cum menţiona guvernatorul Mugur Isărescu: «Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide». Şi in următorul an elevii şi profesorii interesaţi sunt aşteptaţi să treacă pragul sucursalei din Iaşi, una dintre cele mai vechi si mai încărcate de istorie sucursale din întreaga ţară”, a declarat Adina Nuţescu, şef Compartiment raportări statistice, sondaje de conjunctură şi comunicare din cadrul Sucursalei regionale  Iaşi a BNR. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...