Nemțean urmărit european pentru sex neprotejat în Irlanda

Nemțean urmărit european pentru sex neprotejat în IrlandaUn bărbat, de 38 de ani, din Boghicea, dat în urmărire europeană pentru viol și furt în Irlanda, a fost prins ieri, 26 mai. Polițiștii l-au găsit acasă și l-au încătușat, iar în aceeași zi a fost arestat de Curtea de Apel Bacău. „La data de 26 mai a.c., în baza activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în colaborare cu cei ai Secţiei de Poliție Rurala Sagna au depistat un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Boghicea, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, emis de autorităţile irlandeze, pentru comiterea infracțiunilor de viol și furt”, potrivit IPJ Neamț. După arestare, nemțeanul a fost cazat în arestul IPJ Bacău.

Nemțeanul avea emis un mandat european de arestare din 18 mai 2020, emis de Curtea Supremă din Dublin. Bărbatul este cercetat după ce a întreținut relații sexuale cu o prostituată. Inițial, el ar fi folosit prezervativul, iar la un moment dat ar fi renunțat la el și a continuat actul sexual, ceea ce, în termenii legii penale irlandeze, înseamnă viol. Acuzația de furt i se trage de la faptul că, la plecare, nemțeanul și-ar fi luat înapoi banii plătiți pentru serviciile sexuale. Cel puțin așa reiese din plângerea adresată organelor judiciare irlandeze. Cert este că nemțeanul nu a contestat, încă, arestarea dispusă de magistrații băcăuani. Dar are la dispoziție 5 zile, începând de ieri.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Vaslui. Flagrant cu droguri – un tânăr a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani a fost reținut...

Trei federații sindicale din învățământ protestează joi la Palatul Parlamentului. Cer eliminarea măsurilor „anti-educație”

Trei dintre cele mai mari federații sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER" – organizează joi, 25 iunie 2026, un protest în fața Palatului Parlamentului, începând cu ora 11:00.

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Trei federații sindicale din învățământ protestează joi la Palatul Parlamentului. Cer eliminarea măsurilor „anti-educație”

Trei dintre cele mai mari federații sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER" – organizează joi, 25 iunie 2026, un protest în fața Palatului Parlamentului, începând cu ora 11:00.

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....