Femeie găsită căzută într-o fântână. N-a mai putut fi readusă la viață

Actualizare: Femeia, în vârstă de 70 de ani, a fost scoasă din fântână. Medicul n-a mai avut ce face pentru a o salva și a declarat decesul.

**Știre inițială**

În această seară, 27 mai, o localnică, din comuna Piatra Șoimului, a fost găsită căzută în fântâna din curte, adâncă de 14 metri. Descoperirea a făcut-o o vecină, care mai avea grijă de bătrână și care a mers la ea acasă. N-a găsit-o în casă și a început s-o caute, până când a găsit-o în fântână.

Femeia a sunat după ajutor la 112 și la intervenție au fost trimiși pompierii și un echipaj SMURD de terapie intensivă, cu medic, de la Piatra Neamț. În jurul orei 18.30, când au ajuns, militarii au constatat că bătrâna nu dădea nici un semn de viață, potrivit slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Pompierii urmează să scoată femeia din fântână. La fața locului au ajuns și polițiștii din comună. Vom reveni.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

Se schimbă modul de repartizare a dosarelor la instanțele de judecată – ce este nou de la 15 septembrie

Jumătatea lunii septembrie aduce modificări și noutăți în ce...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...