Nemțean repatriat în cătușe din Ungaria

Nemțean repatriat în cătușe din UngariaUn bărbat originar din Neamț se întoarce acasă cu cătușe după ce a fost condamnat în Ungaria pentru trafic de migranți. Autoritățile străine au aplicat o pedeapsă de 973 de zile de închisoare, 2 ani și 8 luni, iar după ce sentința a devenit definitivă, s-a solicitat transferul în țara de origine, pentru ca acesta să execute pedeapsa pe cheltuiala statului român. Solicitarea a fost admisă de instanța competentă, Curtea de Apel Bacău.

Cercetările au stabilit faptul că bărbatul ar fi comis faptele în zona de sud a Ungariei, pe 18 noiembrie 2021. Atunci ar fi îngrămădit într-o autoutilitară fără scaune 24 de afgani pe care i-ar fi adus dinspre Serbia, în Ungaria. Transfugii aveau intenția de a ajunge în Austria, dar fără a avea acte de intrare și ședere în Ungaria.

”Pentru transportul migranților și pentru ajutorul acordat în trecerea ilegală a frontierei, ar fi primit suma de 1000 euro, după transportul reușit, de la o persoană necunoscută. Dintre cele 24 de persoane care s-au declarat cetățeni afgani, două persoane erau sub 14 ani și alte opt persoane avea vârsta sub 18 ani”, conform instanței de judecată.

A fost prins de autoritățile ungare cu migranții în mașină, fiind pus sub acuzare. Pe 7 iulie 2022 sentința prin care a fost condamnat pentru trafic de migranți a devenit definitivă. Instanța a constatat că bărbatul a executat în Ungaria 335 de zile de închisoare, restul urmând a fi executat în România. ”Dispune transferarea persoanei condamnate (….) într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni (973 de zile) închisoare. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa închisorii perioada executată de 335 de zile până la data de 18.10.2022 şi în continuare de la 18.10.2022 la zi”, a hotărât Curtea de Apel Bacău.

(G. S)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...