NEAMŢ: ZE MARIA va antrena azi pe FC CEAHLĂUL

Ze MariaBrazilianul Ze Maria, noul antrenor principal al Ceahlăului, a fost adus cu mașina la Piatra Neamț și cazat la hotelul ”Central Plazza” de Viorel Măstăcăneanu, președintele Consiliului de Administrație al Ceahlăului. Ze Maria a ajuns duminică seară, în orașul de sub Pietricica, în jurul orei 21.30 și a declarat că va veni luni, 12 ianuarie la stadionul Municipal ”Ceahlăul” pentru a conduce primul antrenament al echipei pietrene. Ze Maria a fost numit antrenor principal al Ceahlăului de Angelo Massone, anunțat ca fiind, doar declarativ, deocamdată, noul deținător al pachetului majoritar de acțiuni al echipei Ceahlăul. Viorel Măstăcăneanu a precizat că tranzacția se va încheia la finalul auditului financiar-juridic, pe care Massone îl face la FC Ceahlăul SA și care se va încheia după 45 de zile. ”Oficial, încă nu s-a semnat niciun act, dar intențiile italienilor sunt serioase. Am înțeles că Renzo Rossi a stabilit deja cu domnul Florin Marin termenii rezilierii contractului de antrenor, așa că de luni, brazilianul Ze Maria va fi noul antrenor principal, ajutat de un preparator fizic italian, adus de la Salernitana și de secunzii Costel Ilie, Mihai Ionescu și Radu Lefter”, a spus Viorel Măstăcăneanu. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău O femeie a murit într-un incendiu pornit de la o lumânare aprinsă!

Ziua de sâmbătă, 18 aprilie, a început cu un...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Piatra-Neamț Un bărbat a căzut în boxa unui bloc din cartierul Dărmănești

Un bărbat, în vârstă de 81 de ani, a...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Protecția Consumatorilor Neamț – amenzi de 95.000 înainte de Paște

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a efectuat verificări...